Târgu-Jiu: Mai multe paturi la ATI Covid

933

Încă patru paturi pentru bolnavii Covid aflați în stare gravă. Începând de vineri, de la ora 14:00, Compartimentul de Terapie Intensivă (ATI COVID-19) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu – locația din strada A.I. Cuza-Pasarelă) funcționează cu un număr total de 16 paturi dotate corespunzător pentru îngrijirea și tratarea pacienților depistați pozitiv la coronavirus și care sunt în stare gravă sau critică.
„Tot începând de vineri, 1 octombrie, a fost suplimentat personalul medical al acestei secții, după cum urmează: 12 asistenți medicali care au încheiat contracte de prestări servicii cu SJU Târgu-Jiu au început activitatea pe compartimentul ATI COVID. De asemenea, cele șase infirmiere și cele două îngrijitoare de curățenie vor începe activitatea pe această secție la începutul săptămânii viitoare”, a precizat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu-Jiu.
Compartimentul de Terapie Intensivă (ATI-COVID) are autorizație de securitate la incendiu emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj. Instalația electrică din această secție a fost reabilitată integral, s-a montat o centrală de alarmare în caz de incendiu, iar instalația de oxigen a fost înlocuită și respectă cerințele actuale prevăzute de lege. Investițiile au fost realizate din bugetul propriu al unității medicale.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here