Țara Jiului de Sus – un veritabil muzeu în aer liber(II)

796

În continuare, știri și borne ale trecutului acestui județ, care își păstrează numele de pe vremea lui Mircea cel Bătrân (Jiul de Sus), din sec.XIV, avem din belșug, oprindu-ne între altele doar la faptul că unii domnitori ai Țării Românești și-au găsit aici adesea refugiul în vremurile de cumpănă pentru țară. Și este vorba de Mihai Viteazul, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Bunăoară, în timpul lui Mihai Viteazul, mulți gorjeni au fost de partea viteazului domnitor, susținând luptele sale pentru independența țării. Un episod important este legat de trecerea acestuia prin pasul Vâlcanului (Sâmbotin-Arsuri-Schela) în drum spre Viena (1600), la împăratul Rudolf al II-lea, încercând să-i ceară ajutorul pentru recunoașterea unirii Transilvaniei cu Țara Românească. Aici, pe un platou de munte, la 1350 de metri înălțime (Poiana lui Mihai), spre glorificarea domnitorului și după cum ne spune legenda că acolo ar fi murit și calul său răpus de efort, a fost ridicat un monument, în anul 1932, care până la urmă are o dublă semnificație, fiind legată și de cinstirea eroismului soldaților români în Primul Război Mondial, în bătăliile crâncene împotriva trupelor germane invadatoare. În continuare să ne zăbovim cu sumare informații documentare și despre municipiul Târgu-Jiu, reședința Gorjului, subliniind că acesta se află pe vatra unei așezări dacice, existente înainte de cucerirea Daciei de către romani. Și săpăturile arghologice au scos la iveală aici destule urme de locuire umană, fiind până la urmă nu doar despre o așezare civilă cu caracter agricol și comercial, dar și un punct strategic important de legătură și trecere a armatei române spre Defileul Jiului, iar de aici spre Transilvania, la Sarmisegetuza. Apoi, atestarea documentară a Târgu-Jiului datează de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, în anul 1406, având numele de “Jiul”, pentru ca ceva mai târziu să apară în documente și cu înscrisurile de târg. Evident că în istoria sa de peste 600 de ani s-au succedat multe evenimente importante, din sec.XVII îndeplinind și funcția de reședință a județului Gorj. Orașul se constituia și într-un punct vamal de legătură cu Transilvania prin pasul Vâlcanului, predominând negoțul cu animale și produse agricole. Numai că dominația otomană și năvălirile străine își fac simțite prezența și în Gorj, ceea ce vor genera nemulțumiri și revolte ale populației, culminând cu mișcarea populară a lui Tudor Vladimirescu, în ianuarie 1821. Pornită din câmpia Padeșului, unde a fost rostită și vestita proclamație, domnul Tudor zăbovește și la Târgu-Jiu unde își definitivează programul și strategia militară, înainte de a porni cu pandurii săi spre București, locul de întrunire al comandamentului de organizare a trupelor de arnăuți și panduri fiind Casa Moangă și actualul parc din str. Unirii Siretului, unde tronează impunător și statuia Vladimirescului ridicată în anul 1898. Este opera sculporului gorjean C. Bălăcescu, iar inițiativa ridicării monumentului a fost a unui grup de studenți gorjeni, conduși de istoricul Grigore Tocilescu.
După cum, la Târgu-Jiu, locuitorii orașului au fost și martorii revoluției de la 1848, între altele, revoltându-se și ei împotriva Regulamentului Organic și a pitacelor boierești. Dar mai cu seamă trebuie remarcată activitatea pașoptiștilor gorjeni – Gheorghe Magheru și fiii săi, Gheorghiță și Alexandrina, nepotul Ioniță (Niță) Magheru și Christian Tell, deopotrivă, luptători împotriva vechilor rânduieli medievale și stăpânirii otomane. În același timp au militat pentru unirea Principatelor Române -Țara Românească și Moldova și alegerea ca domnitor a lui Alex.I. Cuza. Astăzi, generalul Gh. Magheru își doarme somnul de veci în cimitirul orașului Târgu-Jiu, iar în memoria faptelor sale pentru cauza națională românească i-a fost ridicat un bust comemorativ, pe Calea Eroilor, vizavi de Biblioteca Județeană, care la rându-i poartă numele celuilalt pașoptist de seamă, Christian Tell. După cum, despre faptele glorioase ale gorjenilor se poate vorbi prin afirmarea virtuților lor militare în timpul războiului pentru cucerirea independenței de la 1877 și în Primul Război Mondial (1916-1918). O faptă eroică de neuitat au înscris în istoria neamului locuitorii Târgu-Jiului – bătrâni, femei și copii, care în ziua de 14 octombrie 1916 au luptat vitejește la Podul Jiului al orașului împotriva armatei inamice germane, apărându-și glia și căminele strămoșești. Aici, la terminalul podului de fier străjuiesc două tunuri de epocă și o placă comemorativă, care amintesc de vitejia localnicilor împotriva năvălirii nemților, și mai cu seamă de remarcat că aici, printr-un mare curaj, a primit botezul focului eroina Ecaterina Teodoroiu din Vădenii Gorjului, căzută până la urmă în luptele de la Mărășești, (Moldova), apărându-și cu strășnicie țara și pământul străbunilor. În memoria eroinei, casa în care a locuit a fost amenajată ca muzeu, iar în zona CAM, pe bulevardul care-i poartă numele a fost ridicată și o statuie a bravei luptătoare, în vreme ce în Piața Prefecturii, în mausoleul realizat de Milița Petrașcu, ucenica lui Constantin Brâncuși și inaugurat în anul 1935, în prezența regelui Carol al II-lea, eroina își doarme somnul de veci.
O pagină aparte, legată tot de Primul Război Mondial, este reprezentată de celebrul ansamblu sculptural realizat de marele artist gorjean, Constantin Brâncuși. Acesta a fost, de asemenea, ridicat în amintirea și cinstirea faptelor glorioase ale poporului român pentru apărarea patriei, vorbind fără să greșim de realizarea unui adevărat triptic al vitejiei românești. Ansamblul sculptural – operă a anilor maturității creatoare a celebrului sculptor gorjean, localizat pe “Calea Eroilor” și inaugurat în anul 1938, reprezintă până la urmă nu doar o evocare a actelor de vitejie gorjenească, ci însuși obiceiurile, tradițiile și istoria poporului român, dorința de înălțare, cunoaștere, de perfecțiune a omului, legătura sa cu divinitatea și infinitul absolut. Mânat de aceste gânduri, Constantin Brâncuși avea să realizeze opera sa excepțională și durabilă în piatră – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului, sau recunoștinței fără sfârșit. Iar ca un nemărginit respect, la Hobița- locul de naștere a ilustrului sculptor, a fost amenajată o casă memorială, devenind și monument de arhitectură populară, dar, în primul rând, se constituie într-o colecție muzeală, cuprinzând diferite obiecte, documente, cărți, scrisori, albume, fotografii, șamd, și care reprezintă momente din viața și activitatea lui Constantin Brâncuși, recunoscut în lume, a fi fost și care rămâne cel mai mare sculptor al epocii moderne și contemporane universale. În continuare, avem prilejul să spunem că în zonă, un alt important obiectiv cultural și istoric al Gorjului este mănăstirea Tismana a cărei existență, reieșită dintr-un hrisov domnesc de la 1590, este una dintre cele mai vechi din țară. Construcția acestui lăcaș este realizată în stil bizantin, are o formă elegantă și impunătoare, este frumos și bogat pictată în interior, dispune de numeroase obiecte de cult și alte exponate, documente vechi importante, care atestă inclusv începuturile istoriei poporului român, etc., astăzi păstrate cu mare grijă în muzeul mănăstirii. Apoi, mănăstirea a fost în perioada medievală și loc de învățătură pentru gramatici, pregătiți atât pentru nevoile ecleziatice, cât și administrative, altfel spus fiind primul așezământ din Gorj în răspândirea științei de carte și culturii în această parte de țară. Nu în ultimul rând, mănăstirea Tismana își leagă trecutul său glorios și de răscoală populară de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, fiind adăpostite aici arme și unele detașamente de panduri care se pregăteau de luptele cu vrăjmașii neamului românesc. Și pentru că vorbim despre vestita mișcare pandurească, să facem referire și la monumentul de la Padeș, înălțat în anul 1921, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la izbucnirea răscoalei. Exact aici Tudor Vladimirescu a dat citire proclamației în fața pandurilor și plăieșilor săi, chemați la răscoală. De aici, de pe câmpia Padeșului, a pornit și răzvrătirea celor câteva mii de panduri, hotărâți să se răscoale ,,…împotriva tuturor asupritorilor“ și “…ori de ce neam ar fi”. În fine, dar, nu în ultimul rând, vorbind despre istoria Gorjului, să mai reamintim iarăși că bisericile vechi și mănăstirile sunt adevăratele edificii și mărturiile vii ale trecutului, continuității și spiritualității poporului român, iar dincolo de cele de la Polovragi, Vișina, Lainici și Tismana despre care am dat succinte informații, este necesar să fie amintite, prin contribuția lor la dezvoltarea patrimoniului cultural național și pe cele de la Crasna, Cărpiniș (Icoana), Cămărășeasca (Târgu-Cărbunești), Strâmba-Jiu, Dealu- Mare (Borăscu), Târgu-Logrești, apoi schiturile, între care și cel de la Cioclovina de Jos, însemnând fiecare în parte adevărate locuri de spirit și credință, dar și monumente de arhitectură specifică, bisericească și populară. De asemenea, reprezentative pentru județul Gorj și, în general, pentru Oltenia sunt culele, aparținând famililor boierești și ridicate în marea lor majoritate în sec. XVII-XVIII. Erau deopotrivă locuințe, dar și fortificații de apărare, cu un specific arhitectural local, interesante în special prin structura, compartimentare interioară și înfățișare-turn, cu sistem de apărare (cetate) în exterior. Și amintim aici, culele de la: Cartiu (Turcinești), Poiana, Curtișoara, Glogova, Șiacu și Groșerea. Unele dintre ele au fost reconstituite și reabilitate aproape integral fiind repuse în circuitul administrativ și turistic local, altele, din păcate, se află într-o stare avansată de degradare, impunându-se rapid intervenții și investiții din partea autorităților și specialiștilor din domeniul culturii, altfel va fi prea târziu, pierzând astfel de simboluri cu o mare relevanță istorică.
Așadar, avem destule argumente și exemple care ne-au permis să lămurim, fie și sumar, sensul și conținutul temei pusă în dezbatere, trecutul și istoria Gorjului. Căci până la urmă fiecare colțișor și așezare umană de pe aceste plaiuri binecuvântate de Dumnezeu își are istoria sa, generațiile de astăzi călcând pe cenușa eroilor neamului și pe urmele înaintașilor, de unde obligația noastră și a celor care vin după noi de a ne cunoaște străbunii de veacuri, cinstindu-le întru crez și amintire faptele lor, demne de întreaga recunoștință. Cu atât mai mult cu cât, prin strădania și pasiunea specialiștilor, cu precădere a profesorilor de științe socio-umane, au fost realizate studii și lucrări monografice pentru marea majoritate a localităților comunale din județ, dar care, din păcate, prea puțin puse în valoare și în atenția marelui public. După cum, sunt insuficiente stăruințele autorităților locale privind datoria morală de a da atenția și sensul cuvenit bornelor vitejiei neamului românesc, adică întâmplărilor, monumentelor, obeliscurilor, busturilor și plăcilor comemorative, șamd, dedicate și ridicate de-a-lungul timpului, de regulă, în centrul satelor, comunelor și orașelor, tocmai cu scopul nemărturisit, dar demn de a ne cunoaște trecutul și istoria, laolaltă însemnând, în primul rând, paginile de epopee ale luptei poporului nostru pentru independența și întregirea țării, pentru unitatea sa națională. Doar așa, vom da sens iubirii de țară și de neam, devenind pentru urmași o punte de legătură între generații. Și cum viața noastră vine din trecut și merge din prezent cu speranțe spre viitor, să ne străduim, așadar, având la îndemână pilda nemuritoare, de simțire patriotică a eroilor față de țară, a da sensul care se cuvine și României de azi și de mâine – pământul sfânt unde ne-or trăi nepoții și strănepoții, urmașii și urmașii lor, în veacul veacurilor. DOAMNE, OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI!
Prof. VASILE IROD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here