Romanul „Tangoul se dansează în doi”, semnat de scriitoarea Iolanda (Mihaela) Mirea din Târgu Jiu, apărută în anul 2023 la Editura CJPCT din Tg. Jiu, face parte dintr-o trilogie a acesteia. Cartea atrage de la prima privire, prin coperta realizată de Tiberiu Grigorie, şi prin promisiunea unei frumoase poveşti de iubire invitând astfel la lectură.
Deşi, la început, i se prezintă cititorului mai multe cupluri aflate în preajma Revelionului la munte (Hans şi Gilda, Helmut şi Ina, Lorena şi Tonel), accentul cărţii cade treptat pe Gilda, personajul feminin devenit astfel principal în poveste. Gilda, cu toate experienţele şi trăirile ei, este firul roşu care uneşte adeseori întâmplări şi personaje care apar mai mult sau mai puţin conturate în roman.
Gilda este un personaj extrem de complex ce trăieşte în cuplu cu un oarecare Hans (prescurtarea amicală a lui Haralambie Stănescu), personaj egocentrist şi oarecum misogin, aflat demult la vârsta maturităţii, care susţine ca femeia vieţii lui este Gilda, deşi comportamentul său nu demonstrează deloc asta.
Mai există şi alte lucruri de care se preocupă oarecum tangenţial autoarea cărţii (Revoluţia din 1989 şi perioada comunistă dificilă anterioară ei, jocul financiar piramidal Caritas, Fondul Naţional de Investiţii, Gigi Kent, copiii proveniţi din familiile dezorganizate, bordelul şi traficul internaţional cu femeile din Europa de Est prin metoda Loverboy, diferenţele interetnice, cazul exorcizarii de la Mănăstirea Tanacu, etc.), vinovată fiind probabil vocaţia de jurnalist a Iolandei Mirea. Justificarea prezenţei lor în carte ar fi legată doar de mai buna cunoaştere şi înţelegere a societăţii în care trăieşte şi evoluează Gilda, societate care nu îi oferă nici suport, nici viitor. O femeie inteligentă şi delicată precum Gilda are nevoie de libertate şi recunoaştere dar şi de căldura sufletească, de încredere, ceea ce niciuna din personajele care o înconjură sau conjuncturile pe care le traversează nu i le oferă. Astfel că, discuţiile cu viitoarea psiholoaga Lorena despre problemele din cuplu, tind să o destabilizeze. Afacerea cu flori de nuntă pe care o avea, nu mai merge şi o abandonează. Hans, partenerul ei de viaţă, timp de ani buni, o subjugă şi o foloseşte după bunul plac, o minte şi o umileşte refuzându-i cele mai elementare vise şi drepturi, acelea de a-i fi soţie şi de a avea un copil. Ajunsă la mănăstire, descoperă un mod de viaţă incompatibil cu aşteptările ei şi care o trage şi mai mult în jos. Ultima vizită la „distinsul doctor Cristian Şofei” o face doar să plece resemnată.
De aceea, la sfârşitul cărţii descoperim o Gilda care nu şi-a găsit încă locul şi menirea, poate chiar în depresie (boala secolului!), dacă se are în vedere prezenţa personajului Zurli, „Muza primordiala” cum se recomandă el.
Toate personajele romanului trec prin nişte drame pe care le soluţionează prea puţin sau deloc. Şi toate acestea după ce libertatea, democraţia şi pacea sufletească (sugerate în carte de „zăpadă”), câştigate cu greu după Revoluţia din 1989, au făcut oamenii să viseze din nou şi să spere că-şi vor realiza visele şi îşi vor trata frustrările (de exemplu cuplul Hans şi Gilda a visat mereu să plece peste graniţă, în Germania). Dar viaţa postdecembristă a românilor a decăzut şi mai mult aducând nu doar scăderea nivelului de trai, ci şi o serie de tare sociale pe care România nu le cunoscuse anterior (sărăcia sufletească, înşelăciunile de tot felul, fraudele bancare, proxenetismul, divorţurile, crimele şi violenţele de tot felul, privarea de libertate, depresia, etc.) ori nici nu le bănuise până atunci.
Frazele sunt simple, textul pare sărac şi comun, extrem de accesibil la prima vedere dar o lectură mai atentă dezvăluie realităţi contemporane grave şi dureroase la care eşti nevoit să reflectezi. Astfel că adevărurile rostite în carte sunt adeseori triste şi dure, chestiunile extrem de profunde în cadrul unei poveşti de viaţă aparent banale. Felicitări autoarei Iolanda Mirea care a reușit să spună astfel lucrurilor (grele!) pe nume cu delicateţe dar şi cu asumare şi, mai ales, care a reuşit să sintetizeze şi să comprime informaţii valoroase în această carte!
Există şi un anumit umor inteligent şi fin care îşi face loc printre rândurile cărţii, risipind după caz tristeţea momentelor, de tipul „Hans nu ia viaţa în serios pentru că oricum nu iese nimeni viu din ea.”
Am remarcat în romanul „Tangoul se dansează în doi” pasaje de o reală frumuseţe ce mărturisesc despre Iolanda Mirea ca despre un scriitor măiastru capabil de mult mai multe plăcute surprize, pe care îl recomand publicului cititor. Aşa este, spre exemplu, cel de la pagina 101, extrem de emoţionant mai ales dacă se are în vedere contextul respectiv: „Încă un fluture şi-a topit aripile în foc, încă o pasăre s-a spânzurat de catarg, încă un înger a strigat în eter şi o stea căzătoare a rănit pământul, aproape să se dezintegreze în el”.
Prof. Mariana Bendou, Scriitor, critic şi promotor cultural
