Tânăr din Târgu-Cărbunești, beat criță la volan

464

Polițiștii din Târgu-Cărbuneşti au depistat, azi-noapte, în trafic un bărbat de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe raza oraşului, după ce a consumat alcool. În urma testării cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Fapta se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani sau cu amendă. Acesta a rămas și fără permisul de conducere.

Surse susțin că tânărul care conducea decapotabila Saab se întorsese recent de la muncă, din străinătate, pentru a-și petrece vacanța în orașul natal.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here