Tânăr din Gorj, bursier la Timișoara

585

Un tânăr din Jupânești care a reușit să obțină o notă bună la Bacalaureat în această vară și care a devenit student la Universitatea de Vest din Timișoara a primit, ieri, vestea că în primul an de studii nu va trebui să plătească taxa pe care instituția de învățământ o percepe celor care nu ocupă locurile bugetate de stat. Ionuț Piscureanu vrea să devină designer vestimentar, iar problemele sale sociale, mai ales faptul că provine dintr-o familie săracă din Gorj, i-au impresionat pe cei din conducerea UVT, așa ajungându-se la decizia de ieri ca în primul an de studii universitatea să fie cea care îi suportă taxele tânărului. Fundația Universității de Vest va suporta costurile de cazare și școlarizare ale tânărului, decizia fiind luată de conducerea instituției de învățământ superior, după ce cazul i-a fost adus la cunoștință, Ionuț declarând în presa locală din Târgu-Jiu că, deși a luat 9 la Bacalaureat, probabil i-a dezamăgit pe cei care l-au cunoscut și susținut, dorința sa fiind să devină student pe locurile fără taxă. Acum visul i-a fost îndeplinit pentru cel puțin un an de zile. Astfel, s-a hotărât oferirea unei burse, prin Fundația UVT, care să acopere taxa pentru primul an de studiu. La finalul anului I, conform regulamentelor UVT, Ionuț se va putea reclasifica pe locurile bugetate în funcție de rezultatele sale. În plus, tânărului i se va oferi un loc în cămin scutit de taxa de cazare. Ionuț Piscureanu s-a aflat, astăzi, la Universitatea de Vest din Timișoara unde a fost primit de Rectorul instituției, prof. univ. dr. Marilen Pirtea. “Am decis sprijinirea lui Ionuț în cadrul strategiei noastre de a încuraja performanța, de a da șansa celor care învață, celor care cred că educația este calea prin care poți să te realizezi în viață. De asemenea, sperăm ca prin el să lansăm un semnal pentru cei care mai sunt în această situație, să continue să spere, iar universitățile să-i sprijine în a face performanță”, a spus Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Ionuț le-a mulțumit, ieri, celor de la Universitate pentru gestul lor, el promițând că va învăța cât de mult va putea pentru ca de anul viitor să fie student pe un loc fără taxe și, astfel, să scape de povara banilor.
Situația sa i-a pus pe gânduri și pe cei de la UVT care vor ca de anul viitor să instituie un sistem de burse pentru astfel de situații, în speranța că, astfel, tinerii pregătiți, dar fără posibilități financiare vor putea învăța pentru a putea performa mai târziu, după terminarea studiilor, în conducerea universității aflându-se și gorjeanul Mădălin Bunoiu, fiul regretatului profesor Dumitru Bunoiu, decedat acum șapte ani în urma unui accident rutier.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here