Stoican crede în România: “Vom câştiga fără emoţii”

276

Antrenorul Pandurilor, Flavius Stoican, este foarte optimist înaintea partidei România-Danemarca. Tehnicianul gorjenilor crede în naţionala antrenată de Christoph Daum şi spune că “tricolorii” se vor impune fără emoţii în jocul de la Cluj. România are până acum doar o victorie în primele patru meciuri şi a suferit un eşec dureros cu Polonia la Bucureşti, scor 0-3. Partida cu nordicii este programată duminică, de la ora 21.45. “Vă spun cu toată încrederea şi cu tot entuziasmul că vom câştiga. Cel puţin aşa simt, că va fi o partidă în care nu vom avea emoţii. Nu cred că o să fie un rezultat strâns, eu aşa simt. Mă bazez că avem jucători care, în momentele când ne va fi greu, vor face diferenţa”, a declarat Stoican. Întrebat dacă ar miza pe o formulă cu doi atacanţi, antrenorul Pandurilor a declarat că este datoria selecţionerului să ia cea mai bună decizie. “Sunt mai mult decât o echipă, sunt o familie. Keşeru este un jucător care marchează goluri, în timp ce Alibec este mai mult un jucător pe combinaţii. Rămâne ca selecţionerul să decidă, mi-e greu să dau eu sfaturi”. Stoican a comparat şansele de salvare ale formaţiei sale cu cele ale României de a ajunge la Mondialul din Rusia. “Eu mi-aş dori ca şansa cea mai mare să o avem noi, să ne salvăm de la retrogradare. Sper până în ultimul moment, dar sper să câştige şi echipa naţională”, a spus antrenorul.

Daum vrea o echipă mai ofensivă
După ce în meciul cu Polonia, România a dezamăgit crunt, selecţionerul Christoph Daum a declarat că va miza pe o formulă axată pe atac. Neamţul vrea să introducă mai mulţi fotbalişti ofensivi încă din primul minut, dar a precizat că trebuie să găsească şi o strategie echilibrată. “Aş vrea să joc cu şase atacanţi. Da, toţi şase în acelasi, timp pe teren. Trebuie să atacăm din prima şi până în ultima secundă. Cu Polonia nu am văzut pe teren echipa pe care vreau să o văd, pentru că jucătorii au un potenţial mult mai mare şi m-am întrebat cu ce am greşit şi cum să-i fac pe aceşti jucători să ajungă la potenţialul lor maxim. Avem în echipa noastră campioni cu trofee câştigate. Este un proces mental care nu trebuie neglijat. Nu vreau să vorbesc despre rezultate, ci de performanţă, ca fiecare jucător să dea totul pe teren. Nu trebuie să aleg cei mai buni unsprezece jucători, ci trebuie să aleg o echipă, care să joace bine ca un întreg”, a spus Daum.

Adi Popa: “Este un meci decisiv”
Mijlocaşul lui Reading, Adrian Popa, a declarat că România nu se teme de nordici, însă rezultatul de duminică poate fi hotărâtor. Fostul jucător al Stelei a mai spus că “tricolorii” nu simt nicio presiune înaintea jocului. “Din punctul meu de vedere, este un meci decisiv, deoarece ne aflăm într-o situaţie nu tocmai roz în grupă şi avem nevoie de victorie neapărat. I-am studiat aproape în fiecare zi de când suntem aici, am studiat atât punctele lor slabe, cât şi punctele lor forte, ştim foarte bine ce avem de făcut, iar cei care vor fi pe teren cu siguranţă îşi vor îndeplini sarcina. Nu este o presiune, oricum, şi dacă am fi câştigat cu Polonia, tot ar fi trebuit să câştigăm duminică, pentru că dacă vrei să ajungi la Campionatul Mondial, trebuie să mergi de pe primul loc. Acum, şansele de pe primul loc nu mai sunt aşa mari, dar vor lupta pentru ele până la capăt. Pentru locul doi avem şanse reale şi chiar sperăm să obţinem la final calificarea”, a precizat cel poreclit “Motoreta”.

Arbitru britanic
Partida de la Cluj-Napoca va fi arbitrată de englezul Martin Atkinson. În vârstă de 45 de ani, acesta va fi ajutat la cele două tușe de asistenții Stephen Child și Stuart Burt și de al patrulea oficial Anthony Taylor, cel care a condus meciul România – Muntenegru din debutul preliminariilor. Arbitru FIFA din 2006, Martin Atkinson are în palmares prezența la Campionatul European 2016 și o finală de Europa League, în 2015. Adi Popa, legitimat acum în liga a doua engleză, se aşteaptă la un joc bărbătesc. “Stilurile de joc sunt destul de apropiate, ce jucăm în Anglia şi ce joacă Danemarca, iar diferenţa este foarte mare între Liga I şi chiar liga a doua de acolo”, a declarat internaţionalul.17393124_10154974037806397_1230032697_n

Jucăm fără Stancu
Din cauza problemelor medicale cu care s-a prezentat la reunirea lotului, atacantul lui Bursaspor, Bogdan Stancu, nu a putut fi recuperat în timp pentru partida România – Danemarca, programată pe 26 martie. Din nefericire, nici vârful de la Deportivo, Florin Andone, nu poate fi folosit din cauza suspendării. Danezii au probleme similare, Kasper Dolberg, atacantul lui Ajax, fiind accidentat.

Lotul României pentru acest joc este următorul:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Florin Niță (FC Steaua București)
Fundași: Cristian Săpunaru (Astra), Romario Benzar (FC Viitorul), Vlad Chiricheș (Napoli), Alin Toșca (Betis), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Iasmin Latovlevici (Karabukspor)
Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege), Andrei Prepeliță (FC Rostov), Mihai Pintilii (FC Steaua București), Eric Bicfalvi (FC Ural), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Sergiu Hanca (Dinamo), Dorin Rotariu (Club Brugge), Constantin Budescu (Astra)
Atacanți: Andrei Ivan (CSU Craiova), Adrian Popa (Reading), Denis Alibec (FC Steaua București), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Claudiu Keșeru (Ludogorets), Gheorghe Grozav (Terek Groznyi).

Clasamentul grupei E
Echipă Puncte
1. Polonia 10
2. Muntenegru 7
3. Danemarca 6
4. România 5
5. Armenia 3
6. Kazahstan 2
Cătălin Pasăre

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here