Stocul de 2,3 milioane de tone de cărbune, transferabil! – CEO rămâne într-o lună fără EMC Berbeşti

477

Exploatare Minieră de Carieră (EMC) Berbeşti va fi preluată de Consiliul Judeţean Vâlcea de la Complexul Energetic Oltenia(CEO)  cel târziu până pe data de 15 octombrie. Contractul de evaluare privind preluarea prin transfer a activelor de la Berbeşti a fost deja semnat, motiv pentru care CEO nu mai poate da înapoi privind această tranzacţie. Mutarea convine conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea care va urma în două săptămâni să aibă o întrevedere cu oficialii CEO pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de procedura în cauză.

Preşedintele Ion Cîlea a afirmat la jumătatea acestei săptămâni, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Vâlcea, că după toate încercările şi lupta de a prelua Exploatarea Minieră Berbeşti, a reuşit să facă acest lucru. “Am reuşit să preluăm obligatoriu, până în data de 15 octombrie, Exploatarea Minieră Berbeşti. La ora actuală sunt puse toate lucrurile la punct. A fost semnat contractul de evaluare privind preluarea prin transfer a activelor de la Berbeşti. Deci, acum, dacă vrea cineva să dea înapoi, nu se mai poate. Pe 15 octombrie e termenul limită. S-a convenit ca raportul de evaluare, care era cu 15 zile mai târziu, să fie dat mai devreme, deci pe 30 septembrie vom avea raportul de evaluare, în aşa fel încât să ne putem încadra ca preluare pe 15 octombrie. S-au stabilit şi comisiile de lucru, de negociere şi de preluare a activităţii în toate segmentele. De asemenea, s-a stabilit ca cele două conduceri şi, mă rog, când pot şi eu, să ne întâlnim la două săptămâni pentru a analiza stadiul măsurilor luate, în aşa fel încât să nu întârziem o zi după 15 octombrie. Nu avem voie să întârziem. După această dată, noi nu mai primim cărbune de la alţii, ci luăm de la noi”, a declarat Cîlea în şedinţă.
Acesta a comunicat consilierilor vâlceni că stocul actual al EMC Berbeşti este de 2,3 milioane de tone.

Se reface rezerva de stat a carierei
Pentru a lămuri şi acuzaţiile cu privire la faptul că rezerva de stat de cărbune nu a fost reîntregită, preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că a luat măsuri pentru a reface foarte rapid rezerva de stat. “Am luat măsuri şi am făcut calculul pentru a vedea care este capacitatea de transport şi s-a ajuns la concluzia că aceasta este de 200 de mii de tone. Noi consumăm cam 160.000 – 170.000 de tone lunar, diferenţa rămâne în stocul de rezervă. Şi dacă mai e ceva să completăm 250 de mii de tone, putem face un proces verbal de custodie la Berbeşti pe cantitatea care mai este acolo în stoc. Deci nu e niciun pericol aşa cum mă hărţuia pe mine Consiliul de Administraţie de la CET, că e jale dacă nu plătim până pe 5 octombrie 200 de mii de tone. Acum nu trebuie să plătim nimic, e cărbunele nostru. Deci au căzut toate restricţiile astea”, a afirmat şeful Executivului Judeţean. De asemenea, acesta a ţinut să mai precizeze că l-a rugat pe premierul Victor Ponta, când a vizitat Oltchimul, să ajute Consiliul Judeţean cu CET Govora în ceea ce priveşte datoriile.

CEO se scapă de Berbeşti
Nu numai în tabăra autorităţilor vâlcene este bucurie mare în legătură cu preluarea EMC Berbeşti, şi conducerea CEO se bucură că a scăpat de cariera care provoca deservicii finaciare structurii energetice. De altfel, conducerea CEO nici nu intenţionează să dea înapoi în ceea ce priveşte transferul acestei cariere, aşa cum se tem cei de la Vâlcea.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. Pacat ca aceasta bijuterie a exploatarilor miniere la zi, cariera Alunu, trece de la niste impotenti manageriali, antonie si ciurdel la niste ciumpalaci politruci care cred ca la minerit si management se pricepe toata lumea la fel ca la politica si la fotbal. In primul rand pentru ciumpalacul de cilea si consilierii lui. preluarea carierelor nu inseamna ca vor lua carbunele gratis, inseamna ca este posibil sa il ia chiar mai scump decat pana acum. Stocul de carbune de la Berbesti si Alunu impreuna are cca 200 000 mii tone nicidecum 2.5 milioane cum bate campii calea in declaratiile de presa. Intrega productie intr-un an de zile deabia poate atinge valoarea de 2.5 milioane. Succesuri ciumei rosii din Valcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here