Spitalul Orăşenesc Turceni, modernizat cu sprijinul administraţiei publice locale

539

Primăria Oraşului Turceni se implică activ în procesul de modernizare a spitalului din localitate, pe care îl are în administrare. Potrivit managerului Dragoş Haţegan, administraţia publică locală din Turceni a promis că în acest an va aloca 5 miliarde lei vechi pentru unitatea spitalicească, aproape 3 miliarde fiind deja investiţi în diverse lucrări de care a beneficiat spitalul.

Serviciile oferite în cadrul Spitalului Orăşenesc Turceni se ridică la cerinţele actuale în domeniul medical, pentru toate specializările pe care le are unitatea. Pentru a satisface toate cerinţele şi nevoile pacienţilor şi a asigura o precizie cât mai bună a diagnosticului medical, s-a căutat mereu să se modernizeze segmentul de aparatură medicală. Totodată, au fost realizate şi investiţii care au dus la sporirea confortului hotelier.

Investiţii susţinute de primărie
De când a preluat spre administrare Spitalul orăşenesc Turceni, Primăria Turceni a susţinut financiar proiectele de modernizare şi dotare a unităţii. Managerul Dragoş Haţegan confirmă că implicarea autorităţilor locale este mai mult decât lăudabilă. Sume destul de consistente au fost alocate în acest an, reuşindu-se reabilitarea unor secţii. „Am reabilitat unele secţii, între care şi Ginecologia, dar şi Farmacia. Toate acestea au fost posibile datorită sprijinului acordat de primărie; pentru acest an autorităţile locale ne-au promis 5 miliarde lei vechi şi ne-au dat deja 2,7 miliarde; sperăm să primim şi diferenţa”, confirmă Dragoş Haţegan, managerul Spitalului Orăşenesc Turceni. O parte dintre lucrările de reparaţii au fost efectuate cu ajutorul personalului unităţii, încercându-se astfel să se realizeze o mică economie.
Spitalul Orăşenesc Turceni asigură acordarea asistenţei medicale complete populaţiei din comunele: Turceni, Brăneşti, Borăscu, Ioneşti, Plopşoru, Ţânţăreni şi Urdari.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here