Spitalul din Târgu-Jiu cumpără alimente de milioane de lei. Bucătăria a fost reabilitată și modernizată!

1526

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a alocat peste 2,4 milioane de lei pentru achiziția de alimente. Mâncarea pacienților este preparată de către spital, renunțându-se la serviciile de catering. Unitatea sanitară a investit deja câteva sute de mii de lei pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea bucătăriei.

Licitație deschisă la cel mai mare spital din Gorj pentru achiziționarea de alimente necesare pentru prepararea hranei pacienților. Spitalul va încheia un acord-cadru cu unul sau mai mulți furnizori de produse alimentare, suma pusă la bătaie fiind de 2,4 milioane lei, fără TVA.
Contractul a fost împărțit în trei loturi. Primul se referă la achiziția de produse de origine animală, carne și produse din carne, iar cel de-al doilea la cumpărarea de cereale, legume și fructe. Ultimul lot, cu cea mai mică valoare, se referă la achiziția de ouă.
Hrana pacienților este pregătită în bucătăria spitalului care a fost reabilitată și modernizată. Aici a fost investită suma de 434.910 lei din bugetul propriu al unității medicale. „Spațiul în care funcționează bucătăria care deservește bolnavii internați la SJU Târgu-Jiu, în toate cele trei clădiri, a fost modernizat. Printre lucrările care s-au efectuat amintim: a fost refăcută instalația electrică, s-au înlocuit geamurile, s-a montat gresie și faianță. De asemenea, au fost achiziționate următoarele echipamente în valoare totală de 223.720 lei: mașină de gătit profesională, un cuptor vertical, un mixer vertical profesional cu numeroase accesorii, feliator de ultimă generație, friteuză dublă. În prezent, bucătăria unității sanitare este dotată la standarde europene”, a precizat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu-Jiu.

Investiție din venituri proprii
Conducerea spitalului a decis să modernizeze bucătăria deoarece echipamentele vechi nu mai erau eficiente, blocul alimentar fiind dotat acum cu cele mai moderne aparate și echipamente. „Am reușit să modernizăm și să dotăm bucătăria integral din venituri proprii. Mi-am dorit mereu îmbunătățirea condițiilor de siguranță a alimentului și de asigurare a hranei pacienților, iar prin această investiție am reușit să asigurăm acest lucru”, a precizat Dumitru Vienescu, managerul SJU Târgu-Jiu.
În cadrul blocului alimentar își desfășoară activitatea șase bucătari și opt muncitori necalificați. În cadrul Compartimentului de Dietetică lucrează două asistente medicale cu atribuții de asistent dietetician. Angajații bucătăriei au fost instruiți în folosirea noilor echipamente, iar circuitele funcționale din bucătărie sunt create pentru a asigura siguranța hranei oferite pacienților.
Meniul este diversificat și se schimbă zilnic, în funcție de indicațiile asistentei dieteticiene.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here