Spitalul din Dobriţa, sponsorizat cu 30.000 de lei de obştile din zonă

698

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu a beneficiat de sponsorizări de peste 300 milioane le vechi de la obştile din zonă. Unitatea a primit aparatură iT, aparatură medicală, dar şi oale de inox pentru transportarea hranei bolnavilor de la blocul alimentar.

Comunitatea din zona Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu s-a dezvoltat în jurul unităţii spitaliceşti. De altfel, la construirea spitalului şi la dezvoltarea sa au participat actualii bătrâni ai şi satelor zonei. Urmaşii acestora, membri ai obştilor, au considerat că este normal să continue ceea ce părinţii şi bunicii lor au început. Astfel, în ultima perioadă, Spitalul de Pneumoftiziologie a beneficiat de sponsorizări importante de la obşti. „Valoarea totală a sponsorizărilor de la obşti este de peste 30.000 de lei. Le mulţumim celor ce s-au implicat şi ne-au sprijinit şi sperăm ca exemplul lor să fie urmat şi de alte persoane care pot şi doresc să investească în sănătate”, a declarat Ion Ciochină, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.

Sponsorizări diverse
De la sponsori, Spitalul de Pneumoftiziologie a primit, de la aparatură iT, la aparatură medicală şi chiar oale de inox. Pentru bolnavii internaţi la această unitate, ajutorul venit din exterior este extrem de apreciat.
Obştea Valea Susenilor a achiziţionat aparatură iT pentru perfecţionarea sistemului informatic al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”. Astfel, de acum înainte, spitalul poate face raportările fără probleme.
Obştea Straja Grivele a donat 14 tensiometre cu stetoscop şi 30 de stative pentru perfuzoare, toate acestea fiind extrem de necesare atât pentru personalul care îngrijeşte bolnavii, dar mai ales pentru pacienţi.
Obştea Plaiurile Dobriţei a sponsorizat Spitalul de Pneumoftiziologie cu 9 lămpi bactericide în vederea neutralizării bacilului BK posibil existent în saloane şi în sălile de tratament.
Obştea Plaiurile Vălari a donat seturi de oale de inox cu care se transportă hrana bolnavilor de la blocul alimentar.
Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu le mulţumeşte, în numele angajaţilor şi al beneficiarilor de servicii medicale, tuturor celor care au contribuit la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale prin sponsorizări şi donaţii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here