Şoc în Consiliul Municipal, după decesul lui Blejan

387

Consilierii municipali au primit ieri o veste şoc, aceea că al lor coleg, Constantin Blejan, a decedat brusc în urma unui atac de cord. Consilier local din partea PSD, Blejan, în vârstă de 56 de ani, participase luni la şedinţa ordinară lunară a Consiliului Local, afişând o stare bună.

Mai mult, Blejan a fost prezent, alături de colegii săi consilieri, şi la inaugurarea piscinei de pe insuliţă precum şi la meciul de fotbal al Pandurilor. Toţi au transmis familiei acestuia condoleanţe şi părerile lor de rău pentru cele întâmplate.

Gherghe, nou consilier municipal
Alesul local făcea parte din comisia economico-financiară şi agricultură a CL Târgu-Jiu. De asemenea era vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, Filiala Gorj. Locul lui Blejan, în Consiliul Municipal, va fi însă ocupat în următoarea şedinţă a acestui organism. Cel care va deveni astfel consilier este social-democratul Mihai Gherghe, secretar executiv al PSD Târgu-Jiu, potrivit listei de aleşi ai USL.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here