Sistemul sanitar gorjean aşteaptă rectificarea bugetară

374

Sănătatea gorjeană este în aşteptarea banilor care trebuie să revină acestui domeniu. Deocamdată rectificarea bugetară nu a ajuns în judeţul nostru, însă este aşteptată din zi în zi. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a transmis cifrele sumelor necesare sistemului sanitar gorjean.

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj aşteaptă rectificarea bugetară pentru a putea distribui banii în teritoriu. Conducerea CJAS Gorj a transmis la Bucureşti cifrele sumelor necesare pe fiecare categorie, cei mai mulţi bani fiind solicitaţi pentru spitale – 233 miliarde lei vechi.
Pentru medicamentele gratuite şi compensate s-au solicitat 160 de miliarde, pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă – cinci miliarde 250 milioane, pentru medicina de familie 18,5 miliarde.
Deşi au trecut mai multe zile de la aprobarea rectificării bugetare de către Guvern, sistemul sanitar încă aşteaptă să primească sumele necesare pentru asigurarea funcţionării până la sfârşitul acestui an.
Deocamdată nu sunt probleme, plăţile care se fac în cursul lunii septembrie, pentru serviciile efectuate în luna august, fiind asigurate. Întârzieri sunt, totuşi, la plata medicilor care îşi desfăşoară activitatea în centrele de permanenţă, aceştia aşteptând banii pentru luna iulie, bani pe care ar fi trebuit să-i primească până la sfârşitul lunii august.
Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj speră ca rectificarea bugetară să ajungă şi în judeţul nostru cât mai curând, în cursul acestei săptămâni, sau săptămâna viitoare, cel mai târziu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here