Sindicaliştii de la Sanitas, reprofilaţi gratuit

336

reprofilareLa nivelul judeţului Gorj, în ultimii doi ani au fost recalificaţi 500 de membri ai Sindicatului Sanitas. Potrivit conducerii Sanitas Gorj, alţi 200 de sindicalişti se pregătesc să înceapă cursurile.

Confederaţia CNSLR-Frăţia, Federaţia Sanitas şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali oferă membrilor de sindicat posibilitatea de a se recalifica. Până în prezent, la nivelul judeţului nostru peste 500 de sindicalişti au absolvit aceste cursuri. „În ultimii doi ani, 500 de oameni au făcut cursurile de recalificare şi au primit certificate recunoscute la nivel european; la finalul cursurilor au primit şi câte o primă de absolvire în valoare de 750 lei”, a menţionat Valentin Popa, preşedintele Sindicatului Sanitas Gorj.

Cursuri europene

Cursurile de recalificare pentru membrii Sanitas sunt finanţate din fonduri europene şi îi ajută pe oameni să capete o nouă calificare, cu ajutorul căreia îşi pot găsi un loc de muncă în afara ţării, diplomele obţinute fiind valabile în Uniunea Europeană. Practic, prin organizarea acestor cursuri se dă o şansă tuturor membrilor Sanitas să se recalifice şi să se poată reorienta către un loc de muncă, în cazul restructurărilor de personal. „Alţi 200 de oameni trebuie să înceapă cursurile de recalificare în cadrul acestui proiect”, a confirmat Valentin Popa, preşedintele Sindicatului Sanitas Gorj.

Cei care doresc să se recalifice prin programul derulat de Sanitas se pot pregăti să devină baby-sitter, îngrijitori de bătrâni sau bolnavi la domiciliu, dar şi alte meserii care au căutare în afara graniţelor ţării, acolo unde sunt şi plătiţi mai bine. Gorjenii care deja au finalizat aceste cursuri sunt deosebit de mulţumiţi de şansa care li s-a oferit, potrivit surselor din cadrul sindicatului.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here