Simona Mărgăian, de la statutul de Divă, la cel de Cenușăreasă! Suspiciuni de evaziune fiscală, sub acoperișul vilei de piatră

12913

Cu averea sub sechestru prelungit și urmărită penal pentru înșelăciune în formă continuată, Simona Mărgăian a coborât mult de la statutul de Divă, și mai că se apropie de cel de Cenușăreasă. Gorjeanca devenită cunoscută după ce fostul său amant, italianul Francesco Thiela i-a făcut o plângere penală acuzând-o că l-a escrocat sentimental, lăsându-l pe drumuri și fără 780.000 de euro, a mai coborât astfel din pretenții și de pe tocurile de 20 cm pentru a-și face, modest, pregătirile pentru iarnă. Locatara comunei Scoarța a fost văzută astfel, joi dimineața, în fața porții vilei sale din localitate, îmbrăcată modest și fără luxul pe care îl afișa la orice ieșire publică, pentru a supraveghea tăierea lemnelor, care îi sunt necesare pentru încălzirea vilei de piatră, în această iarnă. Cea care face munca de bărbat, înarmată cu un topor, ar fi chiar mama Simonei, cercetată și ea în același dosar penal, pare-se, tot ajutor de nădejde al fiicei și în actualele vremuri de restriște.

Simona Mărgăian muncește!!! Cel puțin asta vrea să le arate, acum, anchetatorilor cea acuzată de o escrocherie italiană în lanț, tânăra de 32 de ani din Gorj înlocuindu-și de pe pagina de Facebook fotografiile cu ținutele luxoase și excursiile dese în străinătate cu cele ale noii sale activități lucrative, pe care o desfășoară din aprilie. Adică de make-up, pentru prietenele și cunoștințele sale.
Astfel, poarta vilei de piatră din Scoarța a fost deschisă pentru clientela atrasă de notorietatea celei care a reușit să demonstreze că poate face bani și din nimic, povestea sa cu italianul cu 40 de ani mai bătrân, spusă de fostul amorez, făcând înconjurul Europei.

Salon, fără firmă la intrare
Și astfel, în locuința Simonei s-a deschis un salon improvizat, în care aceasta prestează activități contra cost fără să le declare și la finanțe.
Cel puțin asta spun persoane din anturajul tinerei care susțin că respectiva, pentru a-și face imagine, comite de fapt evaziune fiscală, activitatea sa nefiind contabilizată, iar în schimbul serviciilor de make-up Simona Mărgăian neoferind un bon fiscal.
Clientele Simonei se înghesuie însă să-i facă acesteia reclamă pe rețelele de socializare, vrând probabil să preia din notorietatea celei care le spune că și-a găsit astfel chemarea.
Amuzant este că, în luna martie, Simona Mărgăian, personal, beneficia și lăuda la rându-i serviciile unei cunoscute tinere din Târgu-Jiu care și-a deschis un salon de cosmetică și coafură de succes în municipiu.
Probabil de acolo i-a venit ideea să profite de notorietate pentru a face un ban în plus, atâta timp cât nu mai are acces la conturi.

Machiajul trece, bârfele rămân!
Fotografiile de joi dimineața cu Simona la poarta locuinței, stând modest pe gard, în timp ce mama ei îi taie lemnele pentru iarnă, confirmă aceste ipoteze, imaginea de divă a acesteia dispărând de mult de pe pagina sa de socializare. Acolo i-au rămas Simonei doar frustrările, ultimul mesaj postat de aceasta vorbind de bărfele celor din jurul său care vor să fie ca ea.
Reamintim că, Simona Mărgăian în schimbul banilor pe apartamentul italianului i-ar fi promis acestuia că împreună vor locui într-o vilă în București în care ea își va realiza un salon. Francesco Thiela a crezut oferindu-i blondei cele câteva sute de mii de euro, obținut din vânzarea locuinței sale, o mașină și chiar bijuteriile din pietre prețioase ale soției sale defuncte.
ANAMARIA STOICA

2 COMENTARII

  1. Si mai si declara sus si tare ca toti/toate suntem frustrate ,ca vrem sa fim ca vrem sa fim la nivelul ei si nu reușim. Mare Ti-e gradina Ta, Doamne! Simona,nu,nu vrem sa fim ca tine,nu vrem sa fim in locul tau! Noi vrem sa fim Oameni,vrem sa fim linistiti ,sa punem seara,linistiti capul pe perna.Nici un om normal,cu frica de Dumnezeu nu vrea sa fie in locul tau/vostru. Nu inteleg,zau ce-s cu figurile astea…!? Mai ales ,stiind ca traiesti de pe urma escrocheriilor! Ce-i asta? Sa furi,sa escrochezi,sa ti bati joc de niste oameni batrani,iar apoi sa vii in tara si sa ti etalezi luxul,obtinut din lucrurile necurate pe care le ai facut! Daca erau ale tale,muncite de mâinile tale,era altceva,dar altfel…Oare Dumnezeu doarme?

Dă-i un răspuns lui Oana Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here