Se pregăteşte o nouă arestare a Preacuviosului părinte Arsenie Boca
La jumătatea anului 1954 era elaborat un mare plan de acţiune după care Securitatea a vizat elemente care au condus în 1955 la o nouă arestare a părintelui Arsenie Boca. Organele de represiune încercau să convingă de faptul că părintele Arsenie Boca în calitate de lider spiritual al zonei este şi conducător al vreunei ramificaţii legionare identificată cu grupul de rezistenţă anticomunistă ce activa la Haţeg.
O sursă importantă de informaţii furnizate Securităţii era împuternicitul Cultelor pe regiunea Hunedoara. Acesta, periodic, în urma vizitelor efectuate la Mănăstirea Prislop, întocmea referate în baza cărora Securitatea dispunea. Astfel, la 17 aprilie 1952, împuternicitul pentru Culte dădea un raport asupra vizitei sale de la Mănăstirea Prislop din 12 aprilie 1952, imediat după revenirea părintelui Arsenie Boca de la Canal. Printre altele, acesta nota că „imediat după ce s-a răspândit vestea întoarcerii părintelui la mănăstire, au început să apară grupuri de oameni cu desagi şi raniţe pline veniţi din Cluj, Sibiu, Brăila şi alte localităţi îndepărtate, în majoritate ţărani”. Părintele Arsenie îi spunea că ţăranii „nu trăiesc viaţa sufletească interioară”, deoarece, lor le place numai latura externă „spectaculoasă a religiei, cu pelerinaje, slujbe”.
Informatorul „Fugaru” dădea o notă informativă la 7 aprilie 1952, despre persoanele care mergeau la Mănăstirea Prislop şi stăteau de vorbă cu părintele Arsenie.
Informatorul „Bebe” afirma, în nota din 6 mai 1952, că „în nenumărate rândduri vine şi staţionează la Gogu Ioan, legionar din Haţeg, părintele Boca, vizită întoarsă de familia lui Gogu prin pelerinaje în fiecare duminică la Mănăstirea Prislop”.
O altă pistă de urmărire în cazul „Prislop” a constituit-o monitorizarea corespondenţei prin notele informative dactilografiate date de informatorii „15” şi „G.I.”şi interceptarea ei. Efect al acţiunii de interceptare a corespondenţei, în dosarul întocmit părintelui Arsenie Boca există mai multe scrisori primite de acesta în perioada anilor 1950-1954 astfel: 17 în anul 1950, 9 în anul 1951, 22 în anul 1952, una în anul 1953 şi tot una în anul 1954. Majoritatea sunt primite de la credincioşi cu mulţumiri aduse părintelui care îi ajutase spiritual; de la diferiţi preoţi din ţară şi de la părintele Ilie Cleopa, stareţul de la mănăstirea Slatina. Exemplarele aflate în dosar sunt fie originale, fie copii dactilografiate. Dacă aceste originale există în dosar, atunci rezultă că acestea nu au mai ajuns niciodată la destinaţie.
Probabil că ofiţerii implicaţi în urmărire erau conştienţi de zădărnicirea activităţii lor, dar ordinele primite trebuiau executate. Arestarea monahului Arsenie s-a produs în 20 sept. 1955 în baza unui mandat eliberat de Procuratura Militară Timiş pentru pedeapsa prevăzută de art. 209. Mandatul de arestare a fost prelungit permanent de către procuratură în vederea desfăşurării anchetei penale.
La 7 aprilie 1956, Arsenie Boca era eliberat din penitenciarul Oradea în baza unei dispoziţii a Tribunalului Militar Oradea, ca „prevenit”- deci nu suferise nicio condamnare sau decizie administrativă, anunţându-l că se poate întoarce la Mănăstirea Prislop. Anchetatorii au încercat să-l determine pe părintele Arsenie Boca să recunoască activitatea desfăşurată în cadrul Mişcării Legionare. El a afirmat clar: „Precizez că eu nu m-am încadrat în organizaţia legionară şi nici nu s-au făcut preaiuni în acest sens”.
În cadrul programului general de urmărire a elementelor suspecte din mănăstiri, la 12 ianuarie 1958 se deschidea un nou „dosar de acţiune” informativă individuală asupra călugărului Boca Zian Arsenie de la Mănăstirea Prislop. Scopul deschiderii era de a stabili: „Dacă în prezent mai desfăşoară activitate în mod organizat sau numai izolat; cu ce elemente întreţine legături şi de cine e vizitat la Mănăstirea Prislop; unde se deplasează şi pentru ce”.
Alungarea din monahism a Preacuviosului părinte Arsenie Boca
Din nou ofiţerii însărcinaţi cu supravegherea părintelui se confruntau cu absenţa unei agenturi calificate la Mănăstirea Prislop.
Situaţia devenise mai gravă, în viziunea organelor de Securitate, deoarece Arsenie Boca, împreună cu stareţa Zamfira Constantinescu, reuşeau să îşi ia „măsuri perseverente de verificare” potrivit unei adrese a D.R.S.S. către M.A.I.,Direcţia a III-a, din data de 17 februarie 1958.
Într-un alt plan de măsuri, de la începutul anului 1958 se aproba supravegherea deplasărilor părintelui Arsenie Boca, deoarece acesta „face dese deplasări la Mănăstirea Antim din Bucureşti unde ia legătura cu alte elemente duşmănoase”.
Aceste planuri nu s-au mai finalizat. Oricum, vieţuitorii de la Prislop aveau toate datele ca să părăsească monahismul, conform prevederilor noului cod monahal impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958, iar mănăstirea era suficient de izolată pentru a fi închisă. Astfel, în mai 1959, părintele Arsenie Boca şi stareţa Zamfira Constantinescu erau nevoiţi să părăsească mănăstirea, iar maicile obligate să intre în lume. În locul celebrei mănăstiri ctitorite de Sfântul Nicodim, apoi rezidită de domniţa Zamfira- fiica lui Moise Basarab, avea să se instaleze un cămin de bătrâni până în anul 1976, anul în care s-a reînceput slujirea lui Dumnezeu prin ruga monahilor.
Până la urmă, motivul principal al închiderii Mănăstirii Prislop era afluenţa de credincioşi la mănăstire. Chiar părintele Arsenie susţinea aceasta, în faţa patriarhului, la 1 martie 1967, potrivit unei note informative date de „Vasile”: „Mai departe, spune Boca, mi s-a făcut observaţie nu numai de ai noştri şi chiar de la alţii mai mari, că la mine venea multă lume. Eu însă nu le făceam nimic, decât stăteam de vorbă cu ei, îi îndrumam şi când plecau spuneau că au fost schimbaţi, şi atunci ei mă considerau făcător de minuni”.
Patimile Preacuviosului părinte Arsenie Boca
Viaţa lui Arsenie Boca de la plecarea din mănăstire până la moartea sa, a stat sub semnul interdicţiei dureroase de a nu mai putea îmbrăca haina şi a se întoarce în chinovie, pentru a sluji alături de fraţii săi monahi. Securitatea a înţeles că cel mai periculos lucru la acesta este extraordinara sa faţă ca simbol al trăirii creştine şi a încercat, cel puţin sub aspect exterior, să şteargă imaginea ascetului de odinioară, cu barbă bogată şi ochi de foc. Noul Boca trebuia să fie un om de lume, bărbierit, îmbrăcat la costum, cu ochelari de soare şi, nu în ultimul rând, căsătorit.
Cel puţin o perioadă, pentru a scăpa de urmărirea agasantă a Securităţii, Arsenie Boca a acceptat acest joc(mai târziu va reveni la aspectul său obişnuit) şi cei care au vrut să vadă au constatat că în faţa lor, dincolo de aspectul de mirean, se află acelaşi monah plin de trăire duhovnicească şi de putere în cuvânt. Din acel moment, oriunde îl vor purta paşii pe părinte, în vizită prelungită la o mănăstire, la schela unei biserici care-şi aştepta pictura sau la Sinaia, unde şi-a găsit pacea în mijlocul fostelor maici din soborul de la Prislop, o mulţime fidelă îl va urma, pentru a fi alături de el. Şi, cum Arsenie Boca a peregrinat destul de mult în cei peste 30 de ani de călugărie „albă”, Securitatea a fost nevoită să-i deschidă multe dosare de urmărire, în funcţie de de Direcţia de Securitate sub a cărei jurisdicţie intra.
Părintele Arsenie a continuat să fie urmărit până la sfârşitul vieţii şi printre multele informaţii, de mai mică sau mai mare valoare, prezente în dosarul de urmărire informativă, imediat după plecarea din mănăstire se remarcă cele ale agentului „Florică”, ale informatorilor „Rafael”, „Giar”, „Ionescu Ion”, „Timotei”(era de la locul de muncă al părintelui Arsenie Boca, de la atelierul de pictură al Patriarhiei). În cele din urmă, Arsenie boca a intoit că „Timotei” era informator. În nota din 27 noiembrie 1963, „Timotei” relatează o discuţie ciudată cu părintele, în care acesta din urmă se exprima pentru continuarea revoluţiei din Octombrie din Rusia şi în America. Simţind ironia, ofiţerul de Securitate nota: „Cred că Boca l-a mirosit pe agent şi acum îl serveşte în funcţie de întrebarea ce i se pune”. Alţi informatori importanţi dirijaţi în acţiunea Securităţii au fost „Neacşu”, „Stolepu Valeriu”, „Tatiana”, „Dragomir Maria”, „Dan”,, Iulian Nicoară”, „Tâmplaru Ion” ş. a. Informatorul Tâmplaru Ion trăia în anturajul părintelui Arsenie şi se ocupa cu sculptura. Acesta a oferit informaţii până în ultimele zile ale preacuviosului. La fel şi Sângiorzan Ioana care era îngrijitoare. Ofiţerul de Securitate a repartizat ca sarcini pentru informatorul Tâmplaru Ion următoarele:
1. Deplasările pe care le face şi scopul lor;
2. Comentariile ce le face cu privire la relaţiile ce le are cu diferiţi preoţi;
3. Dacă are rol de îndrrumare şi coordonare a activităţii celor 12 călugăriţe cu care domiciliază;
Ca să fie mai eficient a fost dirijat pe lângă acesta şi informatorul Dobrin.
Despre îngrijitoarea Sângiorzan Ioana, Securitatea Oraşului Sinaia în 10.04.1989 spunea: „Aceasta a fost folosită de organele noastre în rezolvarea unor sarcini informative, a fost instruită şi i-a fost dat în grijă numitul Boca-Zian Vălean”(observaţi că nu a mai fost folosit numele Arsenie-cel de monah).
De fapt, pe cine urmărea Securitatea? Un părinte hăituit aproape toată viaţa de poliţia politică, un om care în februarie 1989 făcuse paralizie facială şi la piciorul stâng şi suferea de inimă, motive pentru care a fost internat în spital la Bucureşti.
Şi totuşi ofiţerul de Securitate din Sinaia raporta către superiori că în data de 10 aprilie 1989 îl vizita pe Zian-Vălean Boca pentru a verifica datele furnizate de informatorul „Tâmplaru”.
La 29 septembrie 1989, acelaşi ofiţer de Securitate propunea scoaterea din supravegherea informativă a părintelui Arsenie Boca. Acesta îşi motiva iniţiativa pe următoarele criterii: „Din măsurile întreprinse rezultă că nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste şi nu întreţine relaţii cu elemente urmărite(…) şi rămâne în evidenţele de Securitate căci în prezent este grav bolnav, imobilizat la pat şi nu mai prezintă interes pentru securitatea statului”. Cererea a fost aprobată la 7 octombrie 1989.
În ziua de 28 noiembrie 1989, părintele Arsenie Boca a trecut în rândul celor drepţi, spre viaţă veşnică, fiind primit în rândul celor care au slujit Biserica şi pe Dumnezeu Tatăl Ceresc. A fost prohodit în ziua de 4 decembrie 1989 la Mănăstirea Prislop de o mulţime impresionantă de oameni care au dorit să-i aducă omagiul.
A trăit ca un martir şi a murit ca un Sfânt!
Prof. Gheorghe I. Drăghici-Slăvuţescu
