Sfântă Liturghie Arhierească la sfinţirea Bisericii din Parohia Gornăcel, filia Pleşa, Oraşul Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj – ,,Noi, oamenii, am primit de la Dumnezeu puterea de a zidi «Casă» Atotputernicului, Tatăl Ceresc”!

1329

În ziua de 24 noiembrie 2019, în Duminica a 30-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi, în frunte cu preacucernicul Părinte Protoiereu, Pr. Marian Mărăcine a oficiat Sfânta Liturghie prilejuită de slujba de sfinţire a Bisericii cu hramul «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» din Parohia Gornăcel, filia Pleşa, Oraşul Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul Psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie», din Craiova, iar asistenţa tehnică a oficierii slujbei a fost asigurată de către domnul Ionuţ Cosmin Stanciu, de la Mitropolia Olteniei. În prezenţa unui număr semnificativ de credincioşi, din partea administraţiei locale a participat la sfânta slujbă şi domnul Primar, ing. Constantin Bobaru. Preacucernicul Părinte Protopop, Pr. Marian Mărăcine a dat citire hrisovului de sfinţire a bisericii, care a fost construită între anii 2011-2016, pe locul unei biserici de lemn cu acelaşi hram, iar în cei trei ani care au urmat până în anul 2019, au fost finalizate lucrările de înfrumuseţare a sfântului lăcaş, prin atenta îndrumare a preoţilor Constantin Luben şi Viorel Pupăză, acesta din urmă fiind preotul paroh, cei doi slujitori, pentru împlinirea activităţii pastoral-misionare, fiind ridicaţi la rangul bisericesc de sachelar.

,,Biserica s-a înfrumuseţat ca să fie sfinţită spre Slava Lui Dumnezeu”!
A fost acordată gramată chiriarhală de mulţumire Consiliului local al Oraşului Bumbeşti-Jiu, prin persoana domnului Primar ing. Constantin Bobaru, de asemenea şi epitropului Petre Ciuclea. Prin citirea actului de sfinţire, Preacucernicul Părinte Protoiereu, Pr. Marian Mărăcine a subliniat faptul că locul acesta are un trecut istoric îndelungat, că altarul bisericii are câteva sute de ani, de aceea, ,,suntem siguri că la această vatră de locuire a contribuit Sfântul Nicodim cu ucenicii săi, care adunaţi la Mănăstirea Vişina, au venit şi au împărtăşit pe Hristos oamenilor locului, împărtăşindu-se cu Trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos, iar astăzi, prin grija celor doi preoţi, biserica s-a înfrumuseţat ca să fie sfinţită spre Slava Lui Dumnezeu”, a precizat Părintele Protopop, Marian Mărăcine Valentin. Preacucernicul Părinte Paroh, Viorel Pupăză a mulţumit pentru rangul bisericesc acordat, a mulţumit enoriaşilor care l-au sprijinit la înfrumuseţarea bisericii. Domnul Primar, Constantin Bobaru, cuprins de emoţie, a subliniat importanţa acestui eveniment în viaţa comunităţii de parohie, de aceea, ,,Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să reclădim această biserică şi să sperăm că tot cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ea va dăinui mulţi ani de acum încolo! Dumnezeu să ne ajute”!

,,Dumnezeu vine aici, ca să ne sfinţească şi să mântuiască sufletele noastre”!
În cuvântul său de învăţătură duhovnicească, Mitropolitul Olteniei a spus că în decursul timpului, un asemenea prilej de a participa la sfinţirea unei biserici este destul de rar, pentru că se face cu eforturi din partea credincioşilor. ,,Important în această activitate este faptul că noi, oamenii, am primit de la Dumnezeu puterea de a zidi «Casă» Atotputernicului, Tatăl Ceresc. Este o poruncă dată de demult, de la facerea lumii! Altare de rugăciune au fost ridicate încă din Vechiul Testament, ca să se ridice jertfe Lui Dumnezeu, aşa cum a fost jertfa lui Cain şi Abel, iar, noi, astăzi, ridicăm altare unde venim să ne rugăm Lui Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru darurile Sale! Noi zidim astăzi sfinte lăcaşe care sunt mai preţioase decât Templul din Ierusalim, pentru că aici trăim prezenţa Lui Dumnezeu şi Dumnezeu vine aici, ca să ne sfinţească şi să mântuiască sufletele noastre! Noi nu numai că Îl iubim pe Mântuitorul Hristos, dar, îi avem şi pe sfinţii Lui care sunt vii în ceruri! Biserica nu se compară cu nimic din viaţa noastră de zi cu zi! Biserica reprezintă pentru noi «scara» care ne leagă de ceruri şi de strămoşii noştri, pentru că toţi se bucură de această sărbătoare a noastră, când sfinţim biserica!”

,,Nimic nu este mai de preţ, decât să fim cu Dumnezeu în viaţa noastră”!
În explicarea conţinutului Pericopei Evanghelice, Mitropolitul Olteniei a explicat, ce trebuie să facem noi, cei de astăzi, ca să dobândim viaţa veşnică! ,,Noi avem datoria să fim cu mult mai milostivi unii cu alţii, să nu purtăm răutate împotriva fraţilor noştri, pentru că sunt poverile cu care mergem în ceruri! Lepădarea de sine înseamnă să te smereşti, înseamnă să mergi înaintea Lui Dumnezeu şi să-I ceri iertare, iar, noi, în timpul postului, trebuie să ne spovedim, să dăm afară tot răul din sufletul nostru, răul de care ne lipim cu atâta sârguinţă! De multe ori devenim pătimaşii, chiar robii păcatului! Omul acesta, bogatul din Evanghelia de astăzi este robul păcatului! Mântuitorul Hristos a venit ca să poarte crucea noastră, dar, pentru aceasta, El ne cere doar un singur lucru, să-i dăm inima Lui Dumnezeu! Nimic nu este mai de preţ, decât să fim cu Dumnezeu în viaţa noastră, în inima noastră, urmându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos! Evanghelia de astăzi este actuală pentru noi, pentru că Iisus Hristos vine mereu în inima noastră! Aşadar, dumneavoastră, făcând această bisericuţă frumoasă, cinstiţi înaintaşii dumneavoastră, cei care se odihnesc aici! Felicităm pe toţi cei care au contribuit la înfrumuseţarea acestei biserici, rugându-L pe Atotputernicul Dumnezeu să vă răsplătească însutit şi înmiit şi să vă dăruiască viaţă curată în Împărăţia veşnică, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here