Sfântă Liturghie Arhierească la Mănăstirea “Icoana” din județul Gorj

443

În ziua Praznicului Nașterii Sf. Ioan Botezătorul sau Sânzienele, numită în unele locuri și Drăgaica, Mănăstirea «Icoana» s-a aflat la ceas de mare sărbătoare duhovnicească prilejuită de oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din rândul cărora au făcut parte părintele protoiereu Iulian Mărgineanu și Părintele Ioan Popescu, de la Parohia «Icoana» din București, din moștenirea căruia a provenit terenul pe care își duce viața de obște sfântul lăcaș. În pofida vremii înnorate, cei câteva sute de credincioși s-au bucurat apoi de un soare mângâietor în momente de aleasă trăire duhovnicească, iar în acordurile corului psaltic al Catedralei Mitropolitane din Craiova, cu acest prilej a fost hirotonit preot diaconul Marius Diaconu, din Parohia Zănoaga, Dolj, Protopopiatul Craiova-Sud și apoi a fost hirotonit diacon și Adrian Milă, pe seama Parohiei Giurcu, Gorj. La sfârșitul sfintei slujbe, credincioșii au primit câte un pachet cu o mică gustare, iar în trapeza mănăstirii au fost primite persoanele invitate la slujbă. În Cuvântul de aleasă învățătură arhierească, ÎPS dr. Irineu a subliniat învățăturile care se desprind din Sfânta Evanghelie a Sf. Evanghelist Luca, aceasta fiind o certitudine istorică, dar făcându-se și o comparație între vestirea Nașterii Sf. Ioan Botezătorul și Bunavestire a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a arăta că: “Sărbătoarea de astăzi, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, este un prilej de bucurie pentru Mănăstirea «Icoana», pentru toți credincioșii creștini, pentru toate familiile creștine, pentru toți pruncii și copiii din biserica noastră ortodoxă. Când vorbim despre Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, cuprindem în această sărbătoare toată familia creștină. Vedem lucrarea Lui Dumnezeu, credința oamenilor, evlavia lor și apoi împlinirea făgăduințelor divine, care depășesc cu mult rațiunea umană și chiar neputințele noastre. În Bunavestire a Maicii Domnului, Arhanghelul Gavriil a spus Fecioarei că la Dumnezeu toate sunt cu putință. Și a amintit acolo, despre Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, că Elisabeta a zămislit la bătrânețe și a născut un fiu. Evident, că am amintit despre acest moment, întrucât aș dori să fac o comparație între vestirea nașterii Sf. Ioan Botezătorul și Bunavestire a Maicii Domnului. Amândouă, aceste evenimente, au fost vestite de îngerul Lui Dumnezeu. Vestirea Nașterii Sf. Ioan Botezătorul s-a făcut în templu, lui Zaharia și Elisabetei. Acolo îngerul s-a arătat lui Zaharia și i-a vestit că rugăciunile sale au fost ascultate de Dumnezeu, au fost împlinite și că Dumnezeu îi va da un fiu. Un fiu la bătrânețe, bineînțeles, și Sf. Luca subliniază acest lucru. Vreau că spun că Sf. Foto15Luca, în Evanghelia de astăzi, amintește că el a cercetat toate cu deamănuntul, adică, vrea să precizeze că cele spuse de el sunt mărturii adevărate, provin de la cei care au fost aproape de el și care sunt vrednici de această crezare! Mai amintește Sf. Luca de faptul că în vremea aceea era domnitor Irod, și precizează toate aceste lucruri, ca să ne dăm seama că Evanghelia nu este o poveste, cum spun unii, ci este un document istoric. Este o realitate incontestabilă, de netăgăduit pentru orice om”. Prin aceasta, a arătat Mitropolitul nostru, putem înțelege cu sufletul că numai la Maica Domnului firea este întreagă, o fire completă, în toată puterea ei biologică, dar de data aceasta, zămislirea este fără de particpare umană, fără de bărbat, iar Bunavestire a Maicii Domnului este pentru lumea aceasta, dar se realizează întru-totul de puterea dumnezeiască, divină! În încheierea Cuvântului de învățătură, Chiriarhul eparhiei noastre a reiterat că:  “Vestea de astăzi a Nașterii Sf. Ioan Botezătorul și Nașterea lui sunt o sărbătoare sfântă și o bucurie a bisericii noastre ortodoxe. Pentru că Nașterea Sf. Ioan este ca o adevărată binecuvântare pentru întreaga biserică și pentru întreaga familie creștină. Dumnezeu, când dorește, se biruiește rânduiala firii, și omul împlinește ceea ce Cuvântul Lui Dumnezeu se proclamă și se pronunță în viața noastră. Ascultându-L pe Dumnezeu, împlinim Voia Lui! În acest fel, și noi ne vom apropia de Împărăția Cerurilor! În această sfântă biserică, la hramul acestei sfinte mănăstiri, avem bucuria să fim laolaltă împreună cu îngerii și să-l cinstim pe Sf. Ioan Botezătorul, care este nu numai Înainte mergătorul Domnului, dar și rugător pentru noi! În icoanele noastre ortodoxe îl vedem întotdeauna în partea stângă a Mântuitorului Iisus Hristos, care stă pe scaunul de judecată și se roagă pentru noi! El se roagă pentru noi, pentru că a primit darul acesta și întotdeauna îi cercetează pe cei care îl iubesc, și care iubesc Împărăția Lui Dumnezeu! Prin urmare, rugăm pe Bunul Dumnezeu și pe Sf. Ioan Botezătorul să ne fie permament sprijin ajutător și folositor, să îndrepteze viața noastră, așa cum a îndreptat calea înaintea Domnului, ca să prevestească întotdeauna cele de taină ale Împărăției Lui Dumnezeu, în vecii vecilor, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here