Serile la Brădiceni, 2022, Ediția a 26-a – Literatura și Arta Cuvântului – SERILE LA BRĂDICENI – Colecția 2022 Volumul III

1474

În acest volum am promovat în continuare, scriitorii din Târgu-Jiu și din Motru. Sunt toți unul și unul: Adrian Frățilă (cu Vechiul Târg de Iarnă), Mircea Tutunaru, Lazăr Popescu (acesta cu cronici literate despre cărțile lui Al. Macedonski, Ion Popescu-Brădiceni, Mircea Tutunaru, Nicolae Rădoi, George Drăghescu, Ion Sabin Cerna, Ana Ionele, Spineanu Morega. Scriitorii din Brădiceni sunt la locul lor de cinste: Silviu D. Popescu, Dan Adrian Popescu, Ioan Flora, Gabriela Neta Popescu, Ion Căpruciu. Acestora li s-au alăturat invitații de onoare: Petru Istrate (cu un articol incendiar „Hitler și Putler, destine paralele), Mihai Prepeliță (cu poemul-autograf „Eu sunt născut în Bucovina”), Nicolae Rădoi (cu „Ad Mutrium”), Ion Cepoi (cu un poem „Despre Eminescu”), Ioan Flora (cu poemul „Despre zidire”).
Acest volum din „Literatura și Arta Cuvântului Serile la Brădiceni Colecția 2022” găzduiește și trei extrem de interesante interviuri, de asemenea cu trei scriitori gorjeni. Două le-am realizat eu însumi: „De vorbă cu Spiridon Popescu despre Școala de Literatură de la Târgu-Jiu. Dialog peste gard”; și cu Nicolae Dragoș despre „O parte glorioasă a literaturii române, coborâtoare din cerurile cărților”. Mircea Tutunaru mi-a luat mie însumi un interviu despre „Atelierul (meu) de vise diurne-nocturne”. In integrum, cele trei „convorbiri esențiale” au avut obiectiv-țintă reliefarea în ansamblu și pe elemente definitorii a „Școlii de literatură de la Târgu-Jiu”. În ceea ce mă privește eu mi-am tăiat „partea leului” (doar sunt coordonatorul colecției, nu? – și asta o spun fără mândrie dar cu orgoliul inerent, întrucât a, vizat să editez un adevărat program doctrinar și evenimențial al câtorva acțiuni majore ale Uniunii Scriitorilor din România).
Adică am consemnat despre activități precum „Cea d-a 42-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, „Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2021”, „Festivalul Național de Poezie Lucian Blaga / 2022”.
Tot eu am comentat opera unor mari scriitori români contemporani ca Mircea Mihăieș, Ioan Moldovan, Gabriel Chifu, Adrian Alui Gheorghe, Petru Istrate, Nicolae Dragoș, Mihai Eminescu (într-un studiu de paralelism cu Holderlin). Ca poet, am continuat să public încă cinci poeme din cartea mea „Oratoriu pentru Pacea Mondială”, în care protestez împotriva „celui de-al treilea război mondial” (cel al Rusiei imperialiste și bolșevice împotriva Ucrainei democratice și libere, militând totodată pentru revenirea la normalitate).
În fine, acest al treilea volet cuprinde o lucrare postumă a scriitorului, artistului plastic și doctorului în știința artelor vizuale Petru-Ilie Birău, decedat în 2022. Lucrarea se intitulează „O monografie Ion Popescu-Brădiceni”.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here