Seri duhovniceşti “Filocalia”, la Târgu Jiu

357

Cercul Militar din Târgu-Jiu găzduieşte în această perioadă, cea de-a XXII-a ediţie a manifestării religioase “Serile Filocalia”. Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, de către Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala “Sfântul Irodion de la Lainici” – Târgu-Jiu, în parteneriat cu Consiliul Judetean Gorj, protoieriile Târgu-Jiu Sud şi Târgu-Jiu Nord,  Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu şi Cercul Militar.

Primul invitat al „Serilor Filocalia” a fost părintele conferenţiar dr. Picu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, care a susţinut luni, 31 martie, de la ora 18:00, conferinţa cu tema: “Tinerii şi problemele lor”. Marţi, 1 aprilie, de la aceeaşi oră, părintele Gabriel Sorescu, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Brânduşa” din Craiova, va vorbi despre virtutea smereniei. Luni, 7 aprilie, părintele lector univ. dr. Ioan Resceanu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, va conferenţia pe tema: “Familia creştină”, iar marţi, 8 aprilie va conferenţia Înaltpreasfinţitul Părinte  Mitropolit Irineu, de la ora 17:00, pe tema: “Pregătirea tânărului pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti, într-o societate secularizată”. Participarea la aceste întâlniri, organizate în perioada de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Domnului,  este deschisă tuturor doritorilor, accesul fiind liber.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here