Senatorul Ruşeţ nu se teme de fluturaşii electorali împrăştiaţi în Colegiu 1 de Dian

483

După ce a împânzit câteva cartiere din Târgu-Jiu cu fluturaşi electorali, stampaţi cu fotografia lui Dian Popescu, candidatul USL pe Colegiul 1 de Senat a împrăştiat materialele în cauză şi în localităţile din Colegiu.

Pozele galbene cu Dian au aterizat astfel, ieri şi alaltăieri, în curţile şi în cutiile poştale ale localnicilor din Peştişani, tocmai în seara în care consilierii locali puneau viceprimar un liberal în localitate, dar şi în municipiul Motru şi în alte câteva localităţi. Senatorul de pe Colegiul 1, Ion Ruşeţ, nu are de gând să reclame goana după voturi a lui Dian Popescu, la Biroul Electoral Judeţean, ci declară doar că vede în asta dorinţa contracandidatului său de a se face cunoscut. “Dian Popescu nu este cunoscut în Colegiul 1 de Senat, el ştie acest lucru, şi prin acest demers exact asta face, încercă să recupereze din handicapul cu care porneşte în cursa pentru fotoliul de senator”, a declarat Ruşeţ. Echilibrat, senatorul susţine că vrea să se confrunte cu candidatul USL pe programe electorale şi nu pe astfel de acţiuni în care Dian învesteşte bani sperând ca apoi să îi scoată din afaceri cu statul. Ruşeţ susţine că mizează pe cetăţenii care ştiu să discearnă şi să compare candidaţii înscrişi în cursa pentru Colegiul 1 de Senat.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here