Senatorul Greblă, la Madrid

142

Preşedintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Toni Greblă, a participat zilele trecute la conferinţa preşedinţilor Comisiilor de justiţie şi afaceri interne din statele membre UE, la Madrid. Una din temele abordate a fost securitatea internă şi justiţia în UE, cu accent pe modele de cooperare şi prevenţia riscului.

Valorile UE trebuie apărate cu menţinerea unui echilibru între securitate şi drepturile omului. S-a discutat despre controlul parlamentar pentru reglementările din domeniul Spaţiului de libertate, securitate şi justiţie după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. În mod expres s-a făcut referire la actele legislative ale UE, aflate în proces de control parlamentar la parlamentele naţionale ale statelor membre UE: propunerea de Regulament (UE) a Consiliului de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul legislaţiei aplicabile divorţului şi separării de drept, Directiva Parlamentului European şi a Consiliului privind ordinul european de protecţie, Directiva Parlamentului European şi a Consiliului privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor şi de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI şi Directiva Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile, de abrogare a Deciziei-cadru 2004/68/JAI.

Anamaria STOICA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here