In memoriam fostului coleg și concitadin, Gogu Preda, un mare iubitor al cărții, trecut de curând ,,de-al lumii hotar”. A lucrat o viață la ,,Scrisul Românesc” și el este acela care ne-a pus la dispoziție această interesantă carte supusă comentariului nostru. Iubească-l și Cerul și Pământul!
La Editions Spectre, Paris, 2011, a apărut cartea cu titlul „Brâncuşi – Marea Operă”, antologie și ediţie Vincenzo Bianchi, Ion Deaconescu, Costin Creţu şi Constantin Barbu, scrisă în limba franceză şi, pe alocuri, în limba română, mai rar, în limba engleză. Apărută în ediţie de lux, format mare, academic, cu dimensiuni în centimetri 21/29, însumând 838 de pagini, această carte este structurată în mai multe capitole.Fără un Cuvânt – înainte, cartea se deschise cu „Cronologia Brâncuşi – Brâncuşi în România”, de Barbu Brezianu, unul din importanţii exegeţi ai operei brâncuşiene. Această diviziune cuprinde principalele evenimente dispuse în ordinea succesiunii în timp (1872 – 1997) din viaţa şi activitatea artistică a lui Constantin Brâncuşi, începând cu părinţii acestuia, Nicolae C. Brâncuşi (1833 – 1885) şi Maria Deaconescu (1851 – 1919). După cum observăm, cronologia este extinsă şi după decesul marelui sculptor (16 martie 1957), cu prezentarea acţiunilor întreprinse în ţară şi străinătate post – mortem: expoziţii retrospective, studii apărute. Exemple: 26 aprilie 1966 – se toarnă filmul „Brâncuşi la Târgu-Jiu”, scenariu: Mircea Deac, autorul monografiei „Constantin Brâncuşi; comentariu Tudor Arghezi”; realizator Erich Nussabaum; muzică Anatol Vieru. Concomitent cu datele despre Brâncuşi, sunt prezentate evenimente şi din viaţa altor personalităţi din domeniul artelor. Dăm două exemple: 27.12.1970 – moartea criticului şi istoricului de artă, Petru Comarnescu; 18 aprilie 1972 – moartea lui Erza Pound, la 87 de ani. Barbu Brezianu continuă cu o cronologie a expoziţiilor colective şi personale începând cu expoziţia Şcolii de Arte şi Meserii de la Craiova (1898). Se continuă cu opere din colecţii româneşti, desene în creion: autoportrete, portrete (Peter Neagoe), schiţe de portrete, schiţe anatomice (nuduri în diferite poziţii, schiţe ale unor componente ale corpului uman: cranii, clavicule, omoplaţi, degetele mâinii, fragmente ale coloanei vertebrale).Douăzeci şi trei de pagini conţin copii după unele documente: certificatul de căsătorie a părinţilor lui Brâncuşi, certificatele de naştere şi naţionalitate ale lui Constantin Brâncuşi, copii din registrele şcolare cu rezultatele la învăţătură, copii de pe diplome, adrese, procuri, scrisori primite de la amicii săi (Camil Ressu), Testamentul dictat de sculptor la 12 aprilie 1956. Urmează al doilea capitol, „Arhiva Petru Comarnescu – Lucrări brâncuşiene”. La început, în limba engleză, sunt date sumare din viaţa criticului şi istoricului de artă Petru Comarnescu, după aceea, este prezentată o omagiere a activității acestuia din partea unor renumiţi brâncuşiologi străini: Carola Giedion – Welcker, pentru care Petru Comarnescu a fost un mesager al lui Hermes, un inspirat al lui Apollon, Sidney Geist şi Jacques Lassaigne, ambii apreciindu-i pasiunea pentru artă, „o energie legendară”, şi viaţa rodnică.Petru Comarnescu descrie frumoasele cartiere ale Parisului, Montmartre şi Montparnasse, de unde au ieşit la iveală creaţiile picturii şi sculpturii moderne. Brâncuşi a locuit în cea mai mare parte a vieţii în Montparnasse. S-a mutat din Place Dauphine numai după ce a avut norocul unei comenzi venite din partea compatriotei sale, Elisa Petra Stănescu. Atelierul în care s-a mutat şi unde a creat primele lucrări cu adevărat înnoitoare: „Rugăciunea”, „Sărutul”, „Cuminţenia pământului” şi altele, se află în Rue de Montparnasse, 54. Aici venea tânărul pictor italian Modigliani, spre a învăţa arta de a ciopli în piatră, aici veneau poetul Guillaume Apollinaire, scriitorul Max Jacob, sculptorul german Wilhelm Lehmbruck, pictorul Marcel Duchamp şi alţii. În atelierul din Impasse Ronsin veneau rude şi prieteni din ţară şi străinătate: James Joyce, Jean Cocteau, Raymond Radiguet, Carola Giedion – Welcker, căpătând conştiinţa românităţii şi universalităţii operei lui Constantin Brâncuşi. Într-un articol publicat în „Tribuna”, decembrie 1966, Petru Comarnescu relatează aspecte din activitatea lui Constantin Brâncuşi, de la sfârşitul vieţii. La finalul acestui capitol, apar câteva documente: o scrisoare a lui Petru Comarnescu, expediată din California, 1929, o legitimaţie de ziarist, în limba franceză (Pierre Comarnesco) şi o copie de pe scrisoarea Ceciliei Cutescu – Storck către Petru Comarnescu, referitoare la „Domnişoara Pogany” (III), 1933. Peste trei sute de pagini sunt destinate capitolului cu titlul „Dosare şi documente din Arhiva Brâncuşi, Paris”. Sunt desene cu proiecte pentru „Poarta sărutului” (frize, socluri), nuduri de femei privite din mai multe unghiuri, portrete (James Joyce, mama lui Brâncuşi), piramide, cercuri, spirale, flori, planuri pentru ateliere, copii de pe scrisori şi cărţi poştale, corespondenţă cu personalităţi ale timpului: pictori, sculptori, scriitori, critici de artă, artişti, compozitori din cercul său de amici (Walter Pach, Marcel Duchamp, Joseph Brummer, John Quinn, Henri – Pierre Roché, Fernand Léger, Blaise Cendrars, Raymond Radiguet, Jean Cocteau, Erik Statie), copii de pe extrase din reviste avangardiste, „Integral” şi „Contimporanul”, corespondenţă. Capitolul se sfârşeşte cu inventarul arhivelor personale ale lui Constantin Brâncuşi. În aproape o sută de pagini, Sorana Georgescu – Gorjan pune în lumină aspecte din viaţa tatălui ei, Ştefan Georgescu – Gorjan, constructorul Coloanei infinite, un inginer în slujba artei. Fiica reputatului inginer pomeneşte de „rădăcinile” distinsei familii, cu referire la anii de şcoală şi de studenţie. Eminent elev al Liceului „Carol I”, din Craiova, îşi însuşeşte cu uşurinţă limbile străine studiate în şcoală, alte limbi le învaţă singur. Polivalent, cu aceeaşi pasiune studiază şi ştiinţele exacte, îndrăgind mai ales matematica, de asemenea, are şi preocupări artistice. Absolvent al Politehnicii bucureştene, secţia electromecanică, cu rezultate foarte bune, este angajat la Societatea „Petroşani”, cu sediul în Bucureşti, este trimis la Viena pentru specializare, o practică de şase luni, învăţând rapid şi dialectul vienez. Înapoiat în ţară, insistă să meargă în Valea Jiului, să lucreze în subteran, dornic să înveţe meserie, apoi trece la Atelierele Centrale Petroşani. Concomitent cu munca de inginerie, predă electrotehnica la Școala de Maeştri Mineri şi Mecanici, pentru care elaborează manuale, are mai multe ieşiri în Europa, în misiuni de serviciu, prilej de a se întâlni cu Constantin Brâncuşi şi de a cunoaşte civilizaţia şi cultura ţărilor vizitate. Sorana Georgescu – Gorjan insistă asupra colaborării dintre artistul Constantin Brâncuşi şi Ştefan Georgescu – Gorjan, constructorul tehnic al Coloanei infinite, apoi evidenţiază activitatea editorială a tatălui său.
Un loc aparte îl ocupă contribuţia lui Ştefan Georgescu – Gorjan la cunoaşterea operei brâncuşiene, începând cu anul 1964 până marţi, 5 martie 1985, când inima celebrului inginer încetează să mai bată, la ora 22,30. Cu uimire, fiica inginerului, Ruxanda, a constatat că ceasul casei se oprise la aceeaşi oră. După decesul tatălui, Sorana şi-a îndreptat atenţia spre continuarea activităţii celui care a fost „Parter familias”, în legătură cu viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi. A preluat arhiva, a contactat Editura „Scrisul Românesc”, pentru continuarea muncii la cartea tatălui său. O parte din manuscris va fi tipărită în 1988, cu titlul „Amintiri despre Brâncuşi”, la „Scrisul Românesc”, cealaltă parte, în 1996, la Editura „Eminescu”, cu titlul „Templul din Indor”. Acest capitol se continuă cu lucrările tehnice elaborate de inginerul Ştefan Georgescu – Gorjan şi cu lucrări referitoare la Ion sau Ştefan Georgescu – Gorjan. Urmează biografia Soranei, autoarea monografiei. Capitolul se încheie cu o prezentare iconografică, fotografii de familie şi cu imagini de pe şantierul Coloanei infinite. Sunt documente din arhiva Ştefan Georgescu – Gorjan privind Coloana infinitului, planul şi distribuţia atelierelor din cătunul artiştilor. Ştefan Georgescu – Gorjan rămâne un reper pentru ingineria românească, prin multitudinea şi exemplaritatea faptelor sale, un inginer iubitor al artelor. Într-adevăr, aşa cum se preciza în raportul UNESCO din 1997, „Coloana infinită” din Târgu-Jiu este „nu numai o capodoperă a artei moderne, ci şi o extraordinară operă inginerească”. Amănunte privind colaborarea dintre artistul Constantin Brâncuşi şi inginerul Ştefan Georgescu – Gorjan se regăsesc în capitolul „Coloana recunoştinţei fără sfârşit”, de Ion Mocioi, un exeget de seamă al operei brâncuşiene. Autorul evidenţiază detalii privind realizarea „Coloanei”, „punct de vârf al artei moderne” a cărei construcţie a început la Petroşani, spre sfârşitul lui iulie 1937: turnarea elementelor, confecţionarea stâlpului central din mai multe tronsoane, apoi, la Târgu-Jiu, turnarea fundaţiei de oţel şi montajul. Sunt relevate modelele sculpturilor de la Târgu-Jiu: masa joasă rotundă din gospodăriile ţărăneşti, scaunele şi băncile, obiecte folosite în întreaga lume, porţile înalte gorjeneşti cu ornamente simbolice (cercuri, rozete, linii drepte, flori etc), biserica lăcaş de meditaţie. Cubul şi oul reprezintă motivele existente în operele Ansamblului de la Târgu-Jiu, care cuprinde: „Calea Eroilor”, „Masa rotundă cu 12 scaune”, „Aleea scaunelor”, „Poarta Sărutului”, „Biserica Sfinţii Apostoli” și ,,Coloana fără sfârșit”. Interpretarea componentelor „Ansamblului sculptural” de la Târgu-Jiu a fost cea mai dificilă, iscându-se o diversitate de opinii. Autorul expune opiniile mai multor exegeţi ai operei lui Constantin Brâncuşi, români şi străini. Se continuă cu nomenclatura operelor din Ansamblul monumental „Calea Eroilor” şi cu prezentarea unor documente emise mai ales de Primăria oraşului Târgu-Jiu. Capitolul se încheie cu ilustraţii ale sculpturilor Ansamblului de la Târgu-Jiu, fotografiate în ani diferiţi. Multe fotografii prezintă imagini de pe şantierul Coloanei: locul de amplasare, elementele „Coloanei fără sfârşit”, pregătirea pentru amplasarea primului tronson, fixarea bazei de încastraţie, prezenţa lui Brâncuşi la amplasarea şi montarea „Coloanei”, echipa de realizatori ai montajului. Câteva fotografii prezintă aspecte de la inaugurarea „Porţii Sărutului” şi a „Coloanei fără sfârşit”.
(va urma)
Constantin E. Ungureanu
