Semnal editorial – „Legende populare, doine şi balade de pe Valea Motrului”, de Mircea Tutunaru

1148

Mircea Tutunaru scoate în 2020 o carte de „Legende populare, doine şi balade de pe Valea Motrului”. Luându-l ca model pe Constantin Eretescu ori procedând ca şi mine însumi (ca autor al tetralogiei „Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj”, între anii 2011-2014), poetul şi universitarul motrean strânge la un loc legende, doine, balade populare, întru păstrarea lor peste veacuri ca nestemate. Literaţii români au fost constant împătimiţi culegători de folclor, de la Dosoftei, Neculce şi Cantemir încoace. Ei au fost nişte vajnici întemeietori, dar junimiştii le-au valorificat, cu şi mai fecundă creativitate, sub bagheta directoare a magisterului Titu Maiorescu.
Conducând cândva Casa de Cultură din Motru, interpretând el însuşi folclor muzical (l-am auzit cântând în autentic port schileresc la televiziunile locale), Mircea Tutunaru defineşte fiecare specie folclorică recuperată din teritoriu ori de prin alte antologii, pur şi simplu din dorinţa de-a nu le lăsa să cadă pradă uitării. Fiecare text în parte e o capodoperă lirică, epică ori narativă; fiecare text reprezintă un tezaur stilistic al limbii române, care trebuie perpetuat în eon pentru valorile pe care le încastrează în veritabile „maşini ale timpului”, în casete de cristal incasabil şi transparent.
Motivat de atât de firescul patriotism – o valenţă a tradiţionalismului funciarmente garant al identităţii şi unităţii naţionale (periclitate azi de valuri de ideologii distructive, manipulatoare subliminal, mincinoase şi oculte – n.m.), Mircea Tutunaru ne reîncredinţează că scopul cărţii antologice e o expresie a unor valori de cultură şi de frumuseţe, putând insufla sentimente înălţătoare şi mult optimism, fiind în acelaşi timp şi un izvor de educaţie pentru generaţiile prezente şi viitoare. „Alături de legendele zonei Motru – citez dintr-un „Cuvânt înante” – cântecul popular oglindeşte prin imagini artistice, poetice şi muzicale născute şi trecute prin filtrul practicii colective viaţa oamenilor cu bucuriile şi durerilor lor, cu atitudinea faţă de nedreptăţile sociale, precum şi năzuinţele de veacuri pentru o viaţă mai bună sau altfel spus, concepţia despre lume şi viaţă” (Tutunaru, 2020, p.10).
Legendele populare încorporează elemente de istorie reală, le transfigurează printr-o fabulatoriu proces, recurgând la motive, simboluri, arhetipuri şi resurse mitologice.
Portretul realizat exegetic de Mircea Tutunaru şi legendei populare reuşeşte să-i configureze speciei ca atare statutul peremptoriu şi benefic unei receptări cu avânt transromantic menit să menţină trează zona de impact asupra (re)cititorilor de asemenea „producte” folclorice. Legendele îl cuceresc pe ascultător prin fantezia bogată, fabula distractivă dar ineluctabilă, modul de investigaţie artistică, printr-o autentică tablă de valori şi imaginaruri spirituale şi epistemologice. Legendele au drept personaje pe haiducii Iancu Jianu, Ilie Haită, Nae Lungu Mantu, Nicolae Purice, pe Tudor Vladimirescu, pe cârciumarul Petre Gogan, pe Dinu Săraru, pe Ana (soţia haiducului Dan), pe eroul rezistenţei anticomuniste, pilotul de aviaţie Nae Trocan (conducătorul luptelor de la Chivadaru), legenda lăutarului Gheorghe care i-a cântat din vioară lupului, în groapa lupilor.
Mircea Tutunaru defineşte apoi doina într-un succint microtext ca fiind forţa ce răscoleşte inima românului, dar şi alină întreaga simţire românească. El reeditează doine precum: Pădure soro pădure, În cârciumă la nea Stancu, Mi-aduc aminte de mult, Mă bătea vântul aseară ş.a. În fiecare susură o poeticitate frustă, pură, mallarméană ori barbiană: „Las’ să mă spună frunza/ că ea mi-a ţinut umbra”; „C-aşa-i Doamne dragostea/ e mai grea ca frigura/ Frigura te mai slăbeşte/ Dragostea te prăpădeşte”; „Floarea dacă se păleşte/ În loc altă floare creşte/ Omul ce o dată moare/ Din pământ nu mai răsare”; „Stă culcat pe pat de flori/ când îl văd mai iau fiori”; „De-amărât ce sunt pe lume/ Mi-aş face-o casă-n pădure/ În pădure-n iarbă verde/ Unde nimeni nu mă vede”.
Dar epicoliricele balade sunt nişte compoziţii mult mai spectaculoase, cu aspect aproape cinematografic, epopeic şi istoricosocialipolitic. Antologia lui Mircea Tutunaru conţine 24 de balade de-o problematică arzătoare la ordinea zilei căci ele militează pentru demnitate naţională, libertate, dreptate, adevăr, pace, dragoste, iubire. Ele reliefează destine umane tragico-dramatice ori se substituie basmului narativ ori animalier (vezi capodopera „Balada cerbului”) ş.a.m.d. În întregu-i mirabil, întreprinderea editorială a lui Mircea Tutunaru e un gest altruist şi înţelept, graţie căruia străvechimea limbii şi literaturii române este revalidată artistic şi estetic, etic şi plenipotenţiar, discursiv şi meditativ, retrospectiv şi educaţional.
Ion Popescu-Brădiceni
* Mircea Tutunaru: Legende populare, doine şi balade de pe Valea Motrului; Editura Armonii Culturale, Adjud, 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here