Se interzice fumatul în taxiuri, parcuri şi alte locuri publice

626

Peste doar câteva zile nu se va mai permite fumatul în parcurile destinate copiilor, în taxiuri, maşini de serviciu sau restaurante. Toate aceste reglementări se regăsesc în noua lege împotriva fumatului, care va intra în vigoare începând cu luna ianuarie 2013. Specialiştii în sănătate publică apreciază actul normativ, considerându-l necesar.

Noua lege împotriva fumatului a fost realizată la cererea Uniunii Europene şi va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie. Începând cu această dată, cei care nu respectă prevederile legii riscă amenzi de până la 5.000 de lei pentru fumatul în locuri nepermise. „Să nu uităm că şi la această oră consumul de tutun este interzis în instituţii publice, spitale şi şcoli. Noua lege adaugă pe lista locurilor unde fumatul este interzis orice spaţiu închis folosit în comun – mall-uri, cofetării, expoziţii, restaurante şi altele. Plus toate mijloacele de transport în comun, maşinile de serviciu, taxiurile şi ambulanţele”, declară Elena Piţian, reprezentanta Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

„Minorii sunt cei mai afectaţi”
Specialiştii în sănătate publică văd cu ochi buni noile reglementări în domeniul fumatului. „Este o iniţiativă legislativă binevenită pentru că minorii sunt cei mai afectaţi de acest flagel, ei imitând adesea obiceiurile adulţilor”, menţionează Piţian. Copiii, adolescenţii şi tinerii imită ce văd la adulţi din jurul lor şi se pare că orientarea către a fi fumător poate începe la 2-3 ani. Noua lege interzice fumatul în toate locurile de joacă, inclusiv în cele deschise şi în parcuri. Cei mici ar scăpa astfel şi de fumatul pasiv. Potrivit studiilor, adolescenţii de azi încearcă prima ţigară în jurul vârstei de 15 ani, cu 8 ani mai devreme decât mamele lor. Totuşi, cei care deţin cluburi, discoteci, baruri şi restaurante şi aleg să permită fumatul în incinta acestora, sunt obligaţi prin lege să interzică accesul tinerilor sub 18 ani.
M.S.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here