Școală veche de 100 de ani, reabilitată și extinsă. Dispar sobele pe lemne și WC-ul din fundul curții

1227

Compania Națională de Investiții va moderniza o unitate de învățământ din județul Gorj, veche de aproape un secol. Școala generală din satul Scrada al comunei Berlești va fi reabilitată, extinsă și dotată, investiția depășind 3 milioane de lei. Vor fi construite noi săli de clase, grupuri sanitare și se va monta o centrală termică în locul vechilor sobe pe lemne.

Lucrările de extindere, reabilitare, modernizare și dotare cu echipamente didactice și IT au fost scoase deja la licitație, urmând a fi desemnat un constructor. În școala din satul Scrada învață circa 50 de elevi. Spațiile pe care le deține acum clădirea școlii nu sunt suficiente pentru elevi și profesori, așa că se dorește extinderea cu noi săli de clasă, o sală multifuncțională, grupuri sanitare, spații administrative și pentru profesori.
Școala a fost ridicată în anul 1925, grupurile sanitare fiind situate în exteriorul clădirii.
„Din punct de vedere fizic, clădirea se găsește în prezent în stare relativ proastă, fiind utilizabilă, dar în condiții improprii. Încălzirea spațiilor se realizează prin intermediul unor sobe de teracotă pe lemne care nu reușesc să asigure necesarul de căldură, sunt neeficiente termic și prezintă un potențial pericol în utilizare. Din cauza lipsei izolării termice și neetanșeității învelitorii, a apărut mucegaiul și există infiltrații de apă în pereți și soclu. Șarpanta este degradată, iar în unele zone elementele structurale au cedat. Învelitoarea din țiglă ceramică este în stare degradată, lipsesc jgheaburile și burlanele, iar tâmplăria exterioară prezintă degradări și este neetanșă (lemn cu geam simplu). În plus, instalația electrică este veche și nu corespunde standardelor și normelor în vigoare. La interior se remarcă zone mari de infiltrații pe tavan, zone de pereți cu igrasie. Terenul pe care este amplasată școala nu este amenajat, necesitând atât alei de acces, cât și delimitare în zona curții de recreație, zona terenurilor sportive, zona verde”, potrivit documentației.
Sălile de clasă vor fi dotate corespunzător. Firmele de construcții interesate de lucrare au termen până pe data de 5 noiembrie să depună ofertele. Suma pusă la bătaie depășește 3,3 milioane lei fără TVA.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here