Şcoala Populară de Artă, într-un turneu impresionant în Bulgaria

343

P2127216În perioada 12-16 februarie, muzicieni instrumentişti şi solişti vocali ai Ansamblului Folcloric Maria Lătăreţu, din cadrul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, s-au aflat într-un turneu în Regiunea Vidinului din Bulgaria.

La toate cele opt spectacole organizate în cadrul turneului, artiştii gorjeni au fost impresionaţi de aplauzele publicului numeros, dar şi de primirea călduroasă şi de aprecierile pe care le-au primit de la cei prezenţi în sălile de spectacol.

Turneul întreprins de membri Ansamblului Folcloric Maria Lătăreţu din cadrul Şcolii Populare de P2127167Artă Târgu-Jiu a cuprins opt spectacole, zilnic desfăşurându-se câte două. „În urma unei colaborări, care ne onorează, cu Departamentul pentru Tineri de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, o formulă restrânsă: şase muzicieni instrumentişti şi şase solişti vocali, unul însumându-le pe amândouă, mă refer la domnul Sorin Bivolaru, membri ai Ansamblului Folcloric Maria Lătăreţu, am întreprins un turneu de opt spectacole, câte două pe zi, în satele româneşti cu populaţie românească în integralitate din regiunea Vidinului din Republica Bulgaria”, a precizat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu.

Gârbaciu: „Mi-am umplut sufletul de românism adevărat”

P2137252Intrarea a fost liberă la toate cele opt spectacole, iar sălile au fost arhipline. Românii din Bulgaria au reuşit să-i impresioneze pe artiştii Ansamblului Folcloric Maria Lătăreţu, dar şi pe directorul Şcolii Populare de Artă, acesta declarând impresionat: „mi-am umplut sufletul de românism adevărat”. Practic, acest turneu „a fost gândit ca un exerciţiu de sensibilizare a fiinţei româneşti, acum când în Bulgaria se desfăşoară recensământul populaţiei, românii din Bulgaria neavând statut de minoritate şi nebenefiicind de niciun drept legal”, a adăugat Viorel Gârbaciu.

Încântarea publicului spectator şi reacţia acestuia faţă de interpreţii de pe scenă, i-a impresionat profund pe toţi membrii Ansamblului Folcloric Maria Lătăreţu. „Am fost trataţi ca nişte artişti şi sunt foarte bucuroasă că i-.am făcut fericiţi pe acei oameni”, a declarat Camelia Argint, profesor în cadrul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu şi una dintre participantele la turneul din Bulgaria.

S-au interpretat cântece vechi din folclorul autentic

Spectatorii i-au primit cu braţele deschise pe interpreţii gorjeni şi au dat dovadă că ştiu cântecele, aceştia fredonând împreună cu soliştii toate cântecele. Participanţii la spectacole, în special oameni în vârstă, şi-au amintit că Maria Lătăreţu a făcut şi ea un turneu acolo şi, în urma lui, au rămas amintiri extraordinare în memoria acelor români. „Colegii mei au fost foarte inspiraţi şi şi-au ales fiecare numai cântecele vechi ale folclorului românesc, cântece pe care le ştie tot românul, de la „Sanie cu Zurgălăi”, la „Trenule, maşină mică”, la „Mărioară de la Gorj”, sau „M-am jurat de mii de ori”, deci numai cântece autentice şi a fost fantastic să vezi oameni de 70-80 de ani, cântând aceste cântece împreună cu noi”.

Momente impresionante

De o încărcătură emoţională deosebită, atât pentru public, cât şi pentru artişti, au fost toate spectacolele, dar poate cele mai impreionante momente au fost cele realizate de Ştefan Popescu şi Sorin Bivolaru, cel din urmă punând în scenă un „moment de Barbu Lăutaru”, iar primul făcând o paradă a instrumentelor, aşa cum obişnuieşte să-şi surprindă publicul la toate apariţiile sale pe scenă. „M-au încântat foarte mult aceşti oameni minunaţi, pe care îi simţeam mai mult ca pe părinţii noştri. Sălile erau pline, iar oamenii stăteau şi în frig, lucru care m-a atras extraordinar de mult”, a spus Ştefan Popescu, muzician instrumentist al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu.

Colaborări pe termen lung

Pentru acest turneu, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu a lucrat cu două asociaţii ale etnicilor români din Bulgaria: Asociaţia „AVE” – Asociaţia Etnicilor din Bulgaria, condusă de Ivo Gheorghiev, care a organizat două spectacole, şi Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, condusă de Plamka Liubomirova. Şcoala Populară de Artă a semnat un protocol de colaborare pe trei ani cu Asociaţia Vlahilor, iar peste o săptămână se va încheia unul şi cu Asociaţia „AVE”.

Din discuţiile avute până în prezent, se pare că reprezentanţi ai acestora, profund impresionaţi de prestaţia artiştilor gorjeni la turneul din 12-16 februarie, vor veni în vară la Târgu-Jiu pentru a învăţa canto românesc de la profesorii Şcolii Populare de Artă.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here