Scenetă de teatru, în stradă

461

Picture 091Credincioşii care au participat la procesiunea religioasă dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu-Jiu, Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena, au parte şi de o surpriză plăcută. Actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” au pregătit o scurtă scenetă despre Sfinţii Împăraţi „Constantin şi Elena”.

Ca şi anul trecut, procesiunea a pornit de la biserica din centrul municipiului, de unde au fost scoase icoanele Sfinţilor Împăraţi „Constantin şi Elena”. În fruntea alaiului s-au aflat poliţiştii locali, care au purtat făclii, urmaţi de fanfara oraşului, soborul format din preoţii de la bisericile din oraş, care au purtat icoana sfinţilor Constantin şi Elena, şi sute de credincioşi, printre care Picture 097s-au numărat şi autorităţile locale. În dreptul Parcului Central, alaiul s-a oprit pentru câteva minute, actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” surprinzându-i pe credincioşi cu o scurtă scenetă. A Picture 184urmat un moment de dansuri iar Maria Gugu i-a încântat pe cei prezenţi cu piesa „Ave Maria”. De ajutor în organizarea acestui moment artistic a fost şi vremea Picture 186frumoasă, asta spre deosebire de anul trecut, când ploaia a stricat planurile actorilor. Alaiul s-a oprit apoi în Piaţa Prefecturii, Picture 202unde a avut loc o slujbă religioasă, după care icoanele au fost duse înapoi în biserica cu hramul celor doi sfinţi. Această procesiune religioasă se desfăşoară al treilea an consecutiv, iar ideea aparţine primarului Florin Cârciumaru care a văzut o astfel de manifestare într-o vizită în Italia.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here