Scandal cu poliţia, şedinţă suspendată. Primar: E complicat!

1139

Oraşul Tismana ar vrea să revină, după 15 ani, la stadiul de comună. Un proiect în acest sens, iniţiat de un consilier independent, sprijinit de aleşi PNL, a aprins spiritele în rândul comunităţii locale. Oamenii spun că singurul lucru care îi leagă de noţiunea de oraş ar fi taxele şi impozitele „prea mari”, în Tismana nefiind gaze, spital sau măcar o ambulanţă. A fost vacarm la şedinţa de Consiliu Local, de joi seara, circa o sută de oameni venind peste consilierii locali, cerând organizarea unui referendum pe această temă. Ședinţa a fost suspendată, fiind solicitată, într-un final, intervenţia poliţiştilor şi a jandarmilor.

Tismana este oraş doar cu numele, asta reclamă cetăţenii care au luat cu asalt, joi seara, şedinţa de Consiliul Local în care urma să se dezbată un proiect de hotărâre privind organizarea unui plebiscit pentru revenirea la statutul de comună, aşa cum era până în 2004. Ședinţa nu s-a putut ţine, după nici o jumătate de oră fiind suspendată. „Ședinţa ordinară a fost suspendată, pentru că nu s-a putut vota nici măcar ordinea de zi. Au venit cetăţenii, au influenţat negativ în sală desfăşurarea lucrărilor. Altercaţiile dintre susţinătorii ideii de a se trece la statutul de comună au făcut ca votul consilierilor să nu aibă loc în condiţii normale. Majoritatea consilierilor nu a dorit să părăsească sala de şedinţe, aşa cum au vrut unii dintre cetăţeni. Nu s-a ajuns la niciun rezultat, s-a suspendat şedinţa, pentru că nu se putea lucra sub presiune. Era un vacarm de nedescris, erau vreo 70-80 de cetăţeni în sală”, ne-a declarat primarul Marian Slivilescu. Ulterior, edilul i-a chemat pe oameni, la discuţii, în sala de spectacole a Casei de Cultură Tismana. „Acolo era locul potrivit pentru discuţii. Le-am răspuns întrebărilor, le-am prezentat cum stă situaţia exact şi ce consecinţe vor fi dacă vom reveni la statutul de comună”, mai spune Slivilescu.

„Asta aţi votat, asta primiţi”
Consilierul independent Ion Popescu a strâns semnături din toate satele, fiind susţinut în demersul său de aleşii locali de la PNL. Acesta afirmă că oamenii îşi doresc să redevină… săteni, neavând parte de condiţii de trai demne de un oraş. „Cu ce ne încălzeşte că suntem orăşeni, dacă nu avem gaze, canalizare, drumuri cum trebuie, spital sau o bancă în localitate. Plătim doar taxe, nu avem nicio facilitate”, s-a plâns un localnic.
Spiritele s-au încins, oamenii luându-i la rost pe aleşii locali. A fost solicitată intervenţia oamenilor legii. „Au chemat poliţia şi jandarmeria să-i evacueze pe oameni din sală, pentru nu a vedea cum vor vota consilierii PSD-ALDE proiectele de pe ordinea de zi, fiind cică sunt sub «presiune». Dar când au fost ca milogii să cerşească, prin minciuni, voturile pe la părţiile cetăţenilor, nu au fost sub presiune? Dar când încasează 700 de lei pentru simplul fapt că participă o dată pe lună, şi atunci 20 de minute, la şedinţă, atunci nu sunt sub presiune? Cetăţenii au văzut că sunt trataţi şi catalogaţi, de această putere, drept o adunătură de neghiobi, inculţi, beţivani. Aşa vă trebuie domnilor cetăţeni fiindcă dumnevoastră vă duceţi în şir indian la secţiile de votare şi îi alegeţi! Asta aţi votat, asta primiţi: indiferenţă, desconsiderare, umilire”, susţine consilierul Ion Popescu.

Slivilescu: Sunt tot felul de minciuni
Primarul Marian Slivilescu susţine însă că oamenii sunt dezinformaţi şi nu cunosc, în detaliu, ce ar presupune retrogradarea oraşului la rangul de comună. Deşi localnicii cred că li se va reduce substanţial nivelul taxelor şi impozitelor, situaţia nu ar sta tocmai aşa. „Sunt şi lucruri anormale care se discută, tot felul de minciuni. Se vehiculează că o să plece poliţia, că de ce sunt 18 poliţişti aici pe capul nostru, de parcă dacă am redeveni comună pot oamenii să se fure între ei sau să circule băuţi la volan. Se minte că ar scădea salariul primarului şi al viceprimarului, deşi ar fi o reducere de șase milioane. Se mai spune că s-ar reduce numărul de funcţionari. Acum suntem 34 de salariaţi, iar o comună, am luat exemplul Băleştiului, poate să aibă până la 55 de angajaţi. Nici vorbă de aşa ceva, nu poţi să dai oamenii afară. În plus, scăderea impozitelor cam la jumătate ar fi posibilă numai pentru zona urbană, adică Tismana, fostele sate Ciocîrlii şi Ungureni, cam 2.000 de locuitori din cei 7.000. Celelalte zece sate, cu 5.000 de locuitori, ar rămâne cu exact aceleaşi impozite”, mai afirmă Slivilescu.

Siliţi să restituie banii europeni
Localitatea are în derulare câteva proiecte cu finanţare europeană, iar oraşul riscă să returneze banii respectivi, mai spune primarul Slivilescu: „Nici eu nu consider că Tismana este un oraş în toată regula, dar, vedeţi, e complicat. Este în desfăşurare proiectul de 1,8 milioane de euro pentru parcul de agrement. Cinci ani după ce va fi implementat, noi nu avem voie să schimbăm în niciun fel criteriile de eligibilitate. Asta pentru că a fost un proiect acordat pentru mediul urban. Or, dacă noi redevenim comună în cinci ani, vom fi nevoiţi să dăm banii înapoi”.
Primarul nu crede însă în reuşita acestui demers. „Cei care ridică mâna pentru un astfel de proiect îşi asumă răspunderea. Dar nu cred că este până la urmă o acţiune serioasă. Este una de imagine, pentru că vin noi alegeri. Sunt curios dacă ei sunt capabili să ridice mâna şi să dea înapoi 80 de miliarde de lei vechi, acel proiect pentru parc, drum, grădină publică, centru de informare turistică. Acum aştept şi răspunsul de la Aparegio, şi acolo e problemă, pentru că Tismana e prinsă ca aglomerare urbană. E posibil ca acest proiect să fie suspendat. E vorba de 13 milioane de euro, dar, bine, nu s-a cheltuit nimic din această sumă. Proiectul presupune 22,5 kilometri de canalizare, staţie de epurare şi reabilitare reţea de apă. Studiul de fezabilitate este la avizare. Deci, categoric, sunt mai multe consecinţe, nu e simplu să ridici mâna şi să votezi”, ne-a mai precizat primarul Slivilescu, menţionând că, în prezent, legea nu permite revenirea oraşelor la statutul de comună. Există însă o situaţie specială la Constanţa, când la finele anului 2018 s-a dat lege privind trecerea oraşului Băneasa la rang de comună. „S-a deschis Cutia Pandorei”, crede primarul Slivilescu.
Tismana a devenit oraş în anul 2004, în urma unui referendum, dar nu s-a bucurat de dezvoltarea mult visată. Şedinţa de Consiliu Local a fost reprogramată luni, 4 martie, ordinea de zi rămânând neschimbată.
Rămâne de văzut dacă de această dată aleşii locali îşi asumă proiectul prin care vor să-i cheme la vot pe oameni pentru a decide soarta oraşului Tismana.
Irina IRINOIU

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here