Sărbătoare la Zorleşti

866

Sătenii satului Zorleşti vor sărbători duminică, 29 august, nu mai puţin de 475 de ani de la atestarea istorică a localităţii. De asemenea, tot „vârste rotunde” şi, la fel de bine, venerabile, împlinesc şi mai multe monumente istorice de pe raza satului. În fiecare an, la sfârşitul lunii august, sătenii din Zorleşti sărbătoresc zilele satului în care locuiesc şi în care s-au născut şi au crescut şi înaintaşii înaintaşilor lor.

Satul a fost atestat istoric prima dată la 30 august 1535. De 25 de ani încoace, la fiecare sfârşit de august se organizează „Zilele satului Zorleşti”. Programul conţine alocuţiuni, o slujbă religioasă care se va oficia în cimitirul bisericii, pentru eroii satului, dar şi mai multe activităţi distractive. Astfel, se va desfăşura un meci de fotbal între echipele de fotbal ale satelor din comuna Prigoria şi, bineînţeles, nu vor lipsi muzica, micii şi berea. La final se va încinge şi o horă.

Monumente seculare

Tot anul acesta, potrivit lui Ion Filipoiu, câteva dintre monumentele istorice din localitate împlinesc diferite vârste, ajunse la cifre rotunde. Astfel, crucea de piatră a bisericii arse împlineşte 245 de ani de când a fost ridicată, actuala biserică are, de asemenea, 235 de ani. Crucea de piatră a Trocăneştilor, ridicată în 1800, împlineşte şi ea vârsta de 210 ani, în timp ce crucea de piatră a vistierului Şerban Magheru (unchiul Generalului Gheorghe Magheru) şi a soţiei sale, Ioana Zorileasca, împlineşte 205 ani, iar Biserica Bechenilor – 180 de ani. Şi serbarea zilelor satului a ajuns la o ediţie jubiliară. Evenimentul este organizat de Consiliul local şi Primăria Prigoria, Societatea Culturală „Luceafărul” şi Muzeul Sătesc „Vlad Dracul” Zorleşti, îndrumate de Consiliul Judeţean Gorj, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu şi Liga Culturală „Fii Gorjului” – Bucureşti.

D.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here