Sărbătoare la Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu

643

Vineri, 15 septembrie 2017, Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu a îmbrăcat haine de sărbătoare. Cei peste o sută de beneficiari ai centrului au participat, împreună cu părinţii lor, la o serbare organizată cu ocazia începerii noului an şcolar.

Pentru a marca cum se cuvine debutul anului şcolar 2017-2018, conducerea Centrului de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu a organizat un eveniment special pentru cei mici. „Astăzi (n.red.: 15 septembtie) marcăm începutul şcolii. Titlul evenimentului este „A venit toamna”. Promovăm învăţătura, facem mişcare, respectăm regulile de circulaţie. Sunt foarte mulţi copii şi părinţi”, a confirmat Nicolae Pasăre, şeful centrului.
La spectacol au fost invitați și reprezentanții Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității, care au făcut o demonstrație în fața micuților, fiind folosit și un câine polițișt, care a avut rolul de a găsi un bagaj suspect. Acțiunea s-a încheiat cu aplauze. Copiii care beneficiază de serviciile centrului au aflat care sunt regulile de circulatie pe care trebuie să le respecte, pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere.

Servicii complete pentru copiii cu handicap
Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu oferă servicii gratuite copiilor care necesită recuperare. „Centrul de zi de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi Târgu-Jiu are înscrişi 115 copii care frecventează programe terapeutice. Furnizăm servicii de psihologie, logopedie, kinetoterapie, ergoterapie, hidroterapie, masaj terapeutic, consiliere psihologică, precum şi consiliere socială a părinţilor. Beneficiarii serviciilor noastre vin la centru între 1 şi 3 ore pe zi; în funcţie de posibilităţile lor de a se deplasa la centru, vin între 1 şi 3-4 ori pe săptămână. Avem copii cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani, dar majoritatea au între 6 şi 13-14 ani. Aici pot să vină copii între 0 şi 18 ani, care au nevoie de recuperare, serviciile fiind gratuite”, a declarat şeful centrului, Nicolae Pasăre.
Părinţii care doresc să îşi aducă micuţii la acest centru pentru a putea beneficia de serviciile de recuperare, trebuie să depună mai multe documente care atestă handicapul celui mic. „Pentru ca un copil să poată beneficia de serviciile acestui centru, părinţii trebuie să se prezinte la noi cu toate documentele pe care le are, certificatele şi anexele lor de încadrare în grad de handicap şi în funcţie de posibilităţile noastre, îl programăm la evaluare şi apoi la intervenţie”, menţionează Pasăre.
Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu funcţionează în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj.
Minodora Sucea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here