Sărbătoare Arhierească la Hramul Mănăstirii Lainici, Gorj

619

În fiecare an, la 21 noiembrie, Sfânta Mănăstire Lainici îmbracă haine duhovnicești de aleasă și binecuvântată sărbătoare a hramului bisericii vechi a mănăstirii, «Intrarea în biserică a Maicii Domnului», iar în prima zi a săptămânii acesteia, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Irineu, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, un oaspete drag al cunoscutei lavre a Sfântului Irodion, ajutat de un ales sobor de preoți și călugări a oficiat Sfânta Liturghie, în prezența a numeroși credincioși veniți din Oltenia și din Ardeal, precum și a pelerinilor aflați în trecere prin Defileul Jiului.

“În această zi de sărbătoare, să ne îndreptăm gândul și sufletul nostru spre închinare celei care avea să devină Sfânta Născătoare de Dumnezeu”
La sfârșitul oficierii Sfintei Liturghii, după ce a făcut o scurtă referire la sărbătorirea cu o zi înainte, la Mănăstirea Bistrița(Vâlcea), în prezența celor 11 ierarhi ai Sinodului BOR, a unuia dintre sfinții ocrotitori ai Olteniei, Sfântul Cuv. Grigorie Decapolitul, în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți la praznicul lavrei Sfântului Irodion, Arhieria sa le-a picurat în sufletul acestora stropi de înțelepciune din viața plină de har a Născătoarei de Dumnezeu, spunând că: “Întotdeauna, dar, mai ales în această zi de sărbătoare, să ne îndreptăm gândul și sufletul nostru spre închinare celei care avea să manastirea lainici (1)devină Sfânta Născătoare de Dumnezeu, prin evenimentele care au avut loc atunci în viața Sfinților și dumnezeieștilor Părinți, Ioachim și Ana. Erau bătrâni și nu avuseseră parte de copii, dar își doriseră să aibă copii, pentru că toată viața lor se rugaseră să le dăruiască Dumnezeu copii. Prin nașterea Fecioarei Maria, Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea și a fost o minune, împlinirea rugăciunilor acestor bătrâni. Așa cum a rânduit Dumnezeu, femeia, după o anumită vârstă, nu poate să mai nască prunci, dar, cu toate acestea, Sfânta Ana, bătrână fiind, a născut-o pe Fecioara Maria! Pentru că s-a împlinit rugăciunea lor, Sfinții Părinți au făgăduit Lui Dumnezeu că orice le va dărui, băiat sau fată, va fi afierosit lui Dumnezeu! În limbajul nostru de azi, cum am spune, că dacă îi va dărui Dumnezeu unei familii un copil, îl va duce la mănăstire! Deci, Sfinții Părinți au făgăduit că odrasla lor să fie afierosită Lui Dumnezeu. După ce s-a născut Fecioara Maria, la vârsta de trei ani au dus-o la templu, pentru că așa era rânduiala, templul fiind spațiul în care viețuiau fecioarele aduse de către părinții lor. Acolo, au spus arhiereului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, ca și în fața celorlalți arhierei din templu, că ei, dumnezeieștii părinți, au promis că Fecioara va fi afierosită Lui Dumnezeu. Preoții templului au respectat cu strictețe făgăduința, iar noi, azi, sărbătorim, iubiți credincioși, ducerea la templu a Fecioarei Maria. Se numește Sărbătoarea: «Intrarea în biserică a Maicii Domnului», ducerea la templu a celei care avea să-L nască pe Iisus Hristos, a celei care avea să devină Născătoare de Dumnezeu. Acolo, la templu, a mai locuit 12 ani și apoi, știind arhiereii că trebuie să rămână fecioară, au încredințat-o unui bătrân care trecuse de 80 de ani, bătrânul și dreptul Iosif, care a luat-o la casa sa. Sfânta Fecioară care a fost dăruită de la Duhul Sfânt, a Născut pe Pruncul Iisus”, a subliniat Preasfințitul Episcop al Severinului și Strehaiei.

“Suntem îndatorați să învățăm din evlavia pe care a avut-o Fecioara Maria, de a se ruga”
În continuare, înțeleptul arhiereu al Episcopiei Severinului și Strehaiei a precizat: “Doresc să menționez manastirea lainici (2)că timp de 12 ani, la templu, Fecioara Maria s-a rugat foarte mult. Noi, toți, arhierei, preoți, călugări, călugărițe și dumneavoastră, credincioșii, suntem îndatorați să învățăm din evlavia pe care a avut-o Fecioara Maria, de a se ruga! Doisprezece ani a stat în rugăciune, unde se desfășurau ritualuri, unde se citeau psalmi, rugăciuni, într-un cuvânt! În sfintele mănăstiri se săvârșesc cele șapte laude. Credincioșii sunt îndatorați și chemați să participe și ei la privegherile care se fac în mănăstiri, la Sfintele Liturghii care se săvârșesc la bisericile parohiale.
Rugăciunile sunt o datorie a noastră! Suntem îndatorați să ne rugăm Lui Dumnezeu și să vorbim cu Dumnezeu! E foarte greu să ne rugăm! E greu, fiindcă vrăjmașul diavol se luptă cu fiecare dintre noi, ca să nu ne rugăm! În momentul în care cineva dorește să ia cartea de rugăciuni, ceaslovul sau psaltirea, vrăjmașul vine și-i aduce în gând să facă ceva, unde e mai bine, în cameră, în chilie, în casă, pe afară în gospodărie, orice să facă, dar, să nu se așeze la rugăciune”, a precizat Preasfințitul Părinte, arătând că necuratul ne ispitește cu multe lucruri, dar Maica Domnului se roagă pentru tot neamul omenesc, și nu numai călugării și preoții trebuie să se roage și să postească, ci, toți cei care ne numim creștini! Unii spun că nu au timp, alții spun că au credință, dar, nu se duc la biserică pentru a nu fi considerați bisericoși, dar, întotdeauna, credința trebuie validată și confirmată prin fapte minunate, sfințitoare de suflet și de făptură omenească! Pentru aceasta, fiecare dintre noi are nevoie de o voință puternică, de ajutorul Lui Dumnezeu, pentru că așteaptă Dumnezeu, doar să ne rugăm!

“Să rugăm fiecare, pe Maica Domnului, să mijlocească dumnezeirii, pentru noi, pentru familiile noastre, pentru poporul nostru”
manastirea lainici (4)În încheierea cuvântului de învățătură, PS Părinte Nicodim a spus: “Aveți copiii plecați, mai aproape sau mai departe, nepoți, cărora le doriți tot binele, care sunt bucuria vieții, alături de regretul că nu sunt mai mulți copii! Să rugăm fiecare, pe Maica Domnului, să mijlocească dumnezeirii, pentru noi, pentru familiile noastre, pentru poporul nostru. Să ne rugăm ca Dumnezeu să sporească credința și evlavia semenilor noștri! Să înmulțească Dumnezeu pe slujitorii sfintelor mănăstiri care se roagă pentru noi, care săvârșesc cele șapte sfinte laude, pentru că la mănăstiri avem unde să ne îndreptăm pașii noștri! Să ne rugăm pentru sănătatea părinților pe care îi avem la parohiile noastre, să îi respectăm, pentru că preotul săvârșește două lucruri, chiar dacă s-a spus că «să nu faci ce face popa!», pentru că sunt două lucruri pe care nu le poate săvârși credinciosul singur: rugăciunile care transformă darurile de «pâine» și «vin» în Trupul și sângele Domnului, Și el, cum ar fi, tânăr sau bătrân, ca slujitor al altarului, vine și ne împărtășește pe noi! Al doilea lucru, pe care numai preotul îl face – ne dăruiește dezlegare, după ce ne spovedim, pentru că preoții sunt urmașii Apostolilor, slujitorii sfintelor altare! Să ne rugăm pentru ei, că sunt mijlocitori, în timpul Liturghiei, și nu numai, pentru poporul Lui Dumnezeu! Să vă binecuvânteze Dumnezeu pe toți, preoți, călugări și credincioși, cu al Său Har și cu a sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea, și în vecii vecilor, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.