Salarii tăiate cu o treime la Primăria Stănești!

2125

Angajații Primăriei Stănești primesc de luna trecută salarii mai mici cu o treime, după ce edilul localității a emis dispoziții în acest sens. Constantin Bicheru, proaspăt primar al comunei, nu s-a apucat de unul singur să reducă salariile subordonaților săi, ci în baza unui raport al Curții de Conturi cu privire la activitatea din 2019 a instituției. Inspectorii au constatat că angajații au primit lefuri cu mult majorate, depășind chiar nivelul salariului încasat de viceprimar, salariu care trebuie să fie cel mai mare în instituție, conform legislației în vigoare. În urma verificărilor inspectorii au dispus ca primăria să recupereze de la angajații săi circa 200.000 de lei, iar primarul nou ales în funcție s-a conformat pentru că, altfel, mai târziu, ar fi riscat să i se impute lui suma respectivă. „Eu nu am făcut altceva decât să pun în aplicare raportul Curții de Conturi, care nu este unul discutabil, ci aplicabil. Suma care trebuie recuperată este de circa 200.000 de lei. Am emis dispoziții de recuperare a banilor de la toți salariații care au încasat ilegal acești bani”, a menționat edilul. Cam jumătate din suma respectivă trebuie recuperată de la contabila instituției, Floarea Pârvulescu. Aproape 100.000 de lei ar avea aceasta de plătit, salariul său fiind cel mai mare după indexările de acum doi ani. La vremea respectivă primăria nu avea un secretar, postul fiind vacant de ani de zile. Ca urmare, în lipsa unui jurist care să le atragă atenția funcționarilor publici și primarului că își majorează ilegal lefurile, salariații au profitat și au încasat maximul permis de lege. „Fostul primar așa a interpretat legea. Salariul a fost puțin mai mare, iar acum ne rețin din salariul ce trebuia încasat. Ni se reține o treime din salariul, e maximul prevăzut de lege. Dar legea spune că se poate reține până la o treime, nu direct o treime. La noi s-a mers direct pe maxim. Nu am făcut noi salariile. Noi am primit cât ni s-a dat, iar cine a greșit ar trebui să plătească. Și eu am de returnat peste 12.000 de lei, o sumă care se simte atunci când se oprește 1/3 din salariul lunar”, spune Vasile Ionașcu, unul dintre salariații care mai are un pic până la pensie și care a văzut de-a lungul anilor tot felul de conducători în fruntea instituției. Localitatea are în prezent asfalt doar în 4 din cele 6 componente ale comunei. Oamenii nu se mai miră când aud de salariile de la primărie și cred că reducerile de lefuri ar trebui să înceapă cu cei de la București și să continue până jos. „Parlamentarii ar fi primii cărora ar trebui să li se taie lefurile, dar nu o să vedem noi asta. Comuna cred că e cea mai jalnică din tot județul. Nu s-a făcut nimic pe aici ani de zile, dar aflăm acum de salariile la care noi nici nu putem visa pentru că muncim în privat. Mă mir dacă vor reuși să recupereze ceva și ce vor face apoi cu banii recuperați”, a spus un localnic. Toți salariații vizați de acțiunea de reducere temporară a salariilor au contestat măsura în instanță și speră să își găsească acolo „dreptatea”.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here