Salariaţii CEO şi-au încasat salariile în ultima zi prevăzută de CCM

501

Salariaţii Complexului Energetic Oltenia şi-au primit chenzina înainte de mini-vacanţa de 1 Mai, însă în ultima zi prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă(CCM). Amânarea plăţii în cauză, care se făcea de regulă pe 25 mai, a creat discuţii printre salariaţi, motiv pentru care oficialii CEO au venit cu lămuriri pe site-ul structurii. “Sumele aferente primei chenzine a lunii curente au fost virate către bănci în cursul zilei de 29 aprilie 2015. Efectuarea acestor plăţi în ultima zi din intervalul prevăzut în CCM s-a datorat obligativităţii conformării în Registrul Unic Consolidat al Uniunii Europene pentru emisiile de gaze cu efect de seră aferente anului 2014 până la data limită de 30 aprilie 2015”, se precizează într-un comunicat de presă al CEO.
Reprezentanţii CEO mai susţin şi că “efortul financiar depus de CE Oltenia pentru achiziţionarea certificatelor de CO2 aferente energiei electrice produse în anul 2014 s-a ridicat la suma de 356.400.000 lei, din care, în cursul anului 2015, a fost platita suma de 148.616.000 lei”, dar şi că nerespectarea termenului atrage penalităţi de 100 de euro “pentru fiecare tona de dioxid de carbon emisă pentru care operatorul nu a restituit cerificatele”. CEO mai anunţă, de asemenea, că preţul certificatelor de CO2 a crescut cu 55.5% în intervalul 2012-2014, iar numarul de certificate necesar a fi achiziţionate de CE Oltenia a crescut de la 4 milioane în 2012, la 12.5 milioane în 2014, ca urmare a eliminării cotelor gratuite alocate, conform directivelor Comisiei Europene.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here