Salariaţi nepiloşi ai Hidroelectrica Târgu-Jiu, trimişi abuziv acasă

404

La jumătatea lunii trecute, Hidroelectrica Târgu-Jiu, anunţa concedierea a 34 dintre salariaţi. Celor în cauză nu li s-au dat explicaţii de niciun fel privind felul în care au fost selectaţi pentru a pleca acasă. Oamenii susţin acum că disponibilizarea lor s-a făcut după bunul plac al directorului general, George Cătălin Tilea, care fără să ţină cont de vreun criteriu de selecţie ar fi reţinut, în aşa-zisa structură, angajaţi care nu ar avea nicio legătură cu această societate. O parte ar fi fost angajaţi politic, iar acum, pentru a scăpa de disponibilizare, ar fi fost redistribuiţi la alte compartimente, înfiinţate în noua organigramă a unităţii. Printre cei cărora li s-ar fi desfăcut abuziv contractul de muncă s-ar afla şi cumnata preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu.

Printr-o sesizare scrisă transmisă la Gorjeanul, o partea a disponibilizaţilor abuziv susţin că reducerea de personal recentă de la Hidroelectrica Târgu-Jiu s-ar fi făcut “după bunul plac al directorului general”, numit în funcţie la jumătatea anului trecut. Reclamanţii şi exemplifică de ce consideră ei că “generalul” Tilea i-a selectat “pe sprânceană” pe cei rămaşi în cadrul Sucursalei Hidroelectrica(SH) Târgu-Jiu.

Mutări abile la direcţiile SH
Astfel, conducerea unităţii a lăsat fără serviciu doar unul dintre angajaţii Direcţiei Economice, în timp ce altora doi li s-a schimbat brusc locul de muncă la alt compartiment, reclamă unii disponibilizaţi. Printre protejaţi s-a aflat şi Elena Sîrbu, considerată ca fiind o apropiată a directorului general.
De la Serviciul IT nu a fost trecut pe lista disponibilizaţilor niciun salariat, asta deşi ar fi fost nominalizaţi pentru o viitoare disponibilizare trei dintre cei cinci salariaţi de aici. Cei în cauză au fost astfel redistribuiţi la alte compartimente, precum cele de Furnizare şi Investiţii. Interesant este că de la Serviciul Furnizare fusese disponibilizată deja o persoană iar angajatul de la IT a fost pus în locul acesteia. “De la Serviciul Resurse Umane a fost disponibilizat un salariat iar altuia i-a fost schimbat locul de muncă la Mentenanţă, asta deşi de la înfiinţarea FE Târgu-Jiu persoana în cauză a lucrat numai pe Resurse Umane”, se arată în reclamaţie.

Clanurile familiare huzuresc
Se atrage atenţia, de asemenea, că au fost menţinute în unitate aşa-zisele clanuri familiare formate din 2,3 sau 4 membri din familie, deşi normal ar fi fost ca să fie trecute pe lista de disponibilizări măcar câte o persoană din aceste clanuri. Să nu mai spunem că toate rubedeniile în cauză sunt angajaţi numai la TESA.
În acelaşi context, nu au fost trecuţi pe lista de disponibilizări nici salariaţi TESA angajaţi în urmă cu 2-3 ani.
A fost în schimb trimisă acasă, jurista Camelia Rusta, despre care se spune că ar fi cumnata lui Ion Călinoiu.

Disponibilizarea şoferilor, preferată în locul rezilierii contractului cu Hidroserv
Neregulile nu se opresc însă aici, la Hidroelectrica Târgu-Jiu fiind menţinut transportul personalului operativ cu SC Hidroserv Porţile de Fier SA , deşi unitatea din municipiu are mijloace auto care puteau să efectueze aceste servicii de transport, patru conducători auto fiind trecuţi pe lista de disponibilizare. S-au preferat astfel costurile mai mari, chiar cu 60% decât ar fi costat transportul efectuat cu mijloacele de transport şi personalul propriu al unităţii.

Troc cu combustibilul de pe jeep
O altă neregulă reclamată îl priveşte iar pe şoferul directorului general, Ion Răducan, care are în inventar un autoturism de teren marca Mitsubishi Pajero, cu un consum de 16,5 la suta de kilometri. Acestuia i s-ar deconta zilnic, pe foaia de parcurs şi bonuri de carburant, pentru acest autoturism. Până aici totul în regulă, ilegalitatea este că şoferul în cauză circulă cu autoturismul Skoda Superb, cu un consum de 6 litri la suta de kilometri, maşină închiriată de la Hidroserv SA, diferenţa de carburant fiind, probabil, împărţită cu cel care îi semnează documentele. Mai precis, pe curse fictive, se decontează bani din bugetul unităţii aflate deja cu un picior în groapă. Interesant este că autoturismul de teren nu este mişcat din curtea unităţii, lucru dovedit uşor urmare a camerelor de supraveghere din incinta unităţii.
Celor în cauză li se pare astfel strigătoare la cer procedura de selecţie a celor acum disponibilizaţi, anunţând că vor reclama abuzurile în cauză.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here