,,Săgeata” Mateuț! Un consilier local al opoziției, acțiune în instanță, în interesul grupării care a dorit să penetreze, la vârf, Transloc SA

2045

Consilierul local PMP, Ion Săvoiu, a solicitat instanței de judecată, anularea hotărârii AGA a Transloc SA, prin care acționarii au anulat selecția directorilor, pe care au considerat-o ilegală și le-au cerut explicații administratorilor în legătură cu unele hotărâri adoptate în procesul de selecție. Acțiunea judecătorească inițiată de Săvoiu confirmă, practic, că alesul local este folosit drept ,,săgeată” de un grup de interese care dorea cu orice preț să preia conducerea societății de transport public a municipalității, altfel nu se explică interesul acestuia în cauza dedusă judecății, în contextul în care, dacă era nemulțumit de activitatea AGA de la Transloc, din poziția de consilier local putea, oricând, în cei trei ani de mandat, să inițieze un proiect de hotărâre prin care acționarii să fie înlocuiți, iar Consiliul Local Târgu-Jiu să desemneze alte persoane în organismul de conducere al societății.

Ion Săvoiu, consilier local PMP, a depus, luni, 23 septembrie a.c., la Tribunalul Gorj o acțiune pentru anularea hotărârii AGA de la Transloc SA. Gruparea de interese economice care gravitează în jurul Transloc l-a folosit pe consilierul Săvoiu pe post de reclamant, deși acesta avea puterea votului în consiliul local, forul care este unic acționar al societății de transport public Transloc, și putea iniția, oricând, din iunie 2016, de când a fost ales în Consiliul Local Târgu-Jiu, un proiect de hotărâre prin care să propună schimbarea membrilor AGA.
Demersul juridic al lui Săvoiu este cu atât mai illogic cu cât, la data de 25 iulie 2016, a votat pentru completarea AGA de la Transloc prin desemnarea unor reprezentanți din rândul consilierilor locali, mai exact a lui Mihai Gherghe și Daniela Grădinaru.
Mai mult, în data de 29 mai 2017, când a încetat mandatul consilierei Grădinaru în AGA și a fost propus pentru numire ca acționar consilierul Petrișor Dincă Roibu, consilierul PMP Săvoiu a fost singurul care a votat ,,pentru”, alături de aleșii locali ai PSD, ALDE și PSRo, în contextul în care cei cinci consilieri liberali și colega sa de la PMP s-au abținut, iar consilierul ALDE, Eduard Lădaru, a votat împotrivă.
În schimb, acum, Săvoiu a preferat să facă jocul grupării, solicitând instanței anularea hotărârii acționarilor din data de 13 septembrie, prin care AGA a decis să anuleze procedura de selecţie demarată pentru posturile cu mandat, Director economic şi Director tehnic ai Societăţii Transloc SA Târgu-Jiu. Acționarii au precizat în hotărârea adoptată că ,,procedura de selecţie demarată s-a făcut cu încălcarea art. 35 alin. 4, din O.U.G. 109/2011, în sensul că directorii trebuie selectaţi după numirea membrilor Consiliului de Administraţie, în conformitate cu art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, această procedură nefiind finalizată pentru cel de-al cincilea membru din Consiliul de Administraţie”. Fost președinte al PMP Târgu-Jiu, Ion Săvoiu, a fost exclus, în urmă cu două luni, din partid, însă a contestat decizia în instanță și, până la pronunțarea unei soluții definitive, își păstrează calitatea de consilier local. Săvoiu a fost deconspirat de CNSAS ca fiind unul dintre cei care a semnat un angajament cu fosta Securitate, în septembrie 1989, și a primit sub numele conspirativ ,,Mateuț”.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here