Sabin Cornoiu – câștigător în procesul cu ANI

289

Șeful Salvamont Gorj a reușit să dovedească în fața instanțelor de judecată ceea ce părea mai mult decât evident atunci când inspectorii Agenției Naționale de Integritate l-au declarat incompatibil pe motiv că a fost, pentru o perioadă, și consilier județean. Instituția pe care Sabin Cornoiu o conduce este în subordinea Consiliului Județean Gorj, însă înainte de a deveni consilier și a depune jurământul, acesta a întrebat ANI dacă există vreo incompatibilitate, răspunsul primit fiind unul negativ. Ulterior, după depunerea jurământului, ANI s-a deșteptat și a constatat că șeful Salvamont ar fi, de fapt, incompatibil după ce a devenit consilier județean.
Sabin Cornoiu a contestat raportul inspectorilor de integritate la Curtea de Apel Craiova, iar judecătorii i-au dat dreptate, cei de la ANI urmând, probabil, să conteste verdictul care nu le este favorabil. “Anulează raportul de evaluare nr.41073/G/II/06.11.2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată”, au decis judecătorii din Bănie. “Era firesc să fie o asemenea decizie pentru că nu poți să întrebi pe cineva care te poate lămuri dacă faci o greșeală sau nu dacă ești în situația de a greși, îți dă răspuns scris că nu e nicio problemă, iar apoi vine și spune că era doar o opinie, nu și o decizie. A întrebat și Consiliul Județean dacă apare o stare de incompatibilitate sau nu și pentru ei a fost același răspuns. Era imposibil să aibă câștig de cauză la instanță, deși, probabil, vor duce procesul la Înalta Curte și va mai dura ceva vreme până va veni o decizie definitivă și irevocabilă”, spune șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, care nu mai este consilier județean în actualul mandat.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here