Să ne redescoperim poeții Gorjului – Luminița Săceleanu

1611

Gorjul este un loc binecuvântat de Dumnezeu cu locuri pitorești și oameni frumoși, la chip și la suflet. Astăzi aduc în atenția dumneavoastră un asemenea om. Este vorba despre poeta Luminița Săceleanu, care s-a născut la 3 decembrie 1962, în orașul Vulcan, județul Hunedoara, a copilărit în comuna Săcelu, satul Blahnița de Sus și în Craiova. A revenit în Gorj, mutându-se la Târgu Jiu, la 11 ani, iar aici și-a întemeiat o familie frumoasă. A lucrat ca economist la Complexul Energetic Oltenia S.A. de unde a ieșit la pensie în anul 2020.
Deși a lucrat ca economist, a avut o pasiune de suflet și anume, poezia. A publicat poezii pe site-uri culturale, în revistele: „Negru pe Alb”, „Grai Românesc”, „Cervantes”, „Revista L”, „Vertical”, „Caietele Columna” nr. 101 și în volume colective: „Florilegiu”, proiect realizat de Asociația Florema Design, Revista Visul și Editura Emma din Orăștie, în 2010; „Antologia vinovatelor plăceri”, material realizat în urma concursului „Scrieți, băieți, numai scrieți”, proiect inițiat de Asociaţia Culturală „Maria Domina” și Agenția „Vreau Bilet”, în 2010; Antologia „Poeți români contemporani din întreaga lume”, colecția Grai Românesc, 2014; „Lumină din lumină”, proiect inițiat de site-ul Negru pe Alb; „Antologia Scrisul de azi”, editura Singur, Târgoviște, 2015; Antologia „Ecaterina Teodoroiu – eroina Olteniei, proiect coordonat de Any Drăgoianu și Gabi Roșianu, 2022. A publicat și ghicitori în revista „Agora Artelor”, epigrame în revistele „Hohote” și „Epigrama”, legende în Revista „Artă și Candoare” și proză în volumele colective „Sânzienele” și „Povestea mea de azi”, proiecte inițiate de „Agora Artelor”. Deasemenea a publicat și câteva volume de versuri: „Peripețiile celor doi amici, Nicușor și Ciufulici”, volum de versuri pentru copii, editura Etnous, Brașov, 2011, „Gânduri și visuri pe etajeră”, editura Singur, Târgoviște, 2015 și „Să ningă cu iubire”, editura Ștef, Iași, 2021.
Face voluntariat de 6 ani, fiind membru activ în Asociația Uniunea Femeilor din Gorj.
Pentru început, vă prezint poezia La mulți ani, Femeie! Sper că vor urma și altele.
La mulți ani, Femeie!

Creată spre a fi tu soață
Bărbatului făcut din lut,
Ești darul cel divin, ești viață,
Cântec de dor și de-nceput.

În ochii tăi se scaldă pruncii
Ce se-ncălzesc la pieptul tău,
În brațe ai tăria stâncii
Când dai deoparte ce e rău.

Cu mers zorit, fără oprire,
În gând cu bunul Dumnezeu,
Primești ce dăruiești, iubire,
Chiar de ți-e bine sau ți-e greu.
Luminița Săceleanu
Acum, că a ieșit la pensie, sper că are mai mult timp pe care să-l dedice creației artistice, și în mod special poeziei.
Gigi Bușe

2 COMENTARII

  1. Sufletul omului ascunde comori pe care ceilalti nu le banuiesc. Atunci cand ies la iveala, stralucirea lor ii lasa pe ceilalti fara cuvinte. Luminita , n-am banuit niciodata ce ascunde sufletul tau! Felicitari! Marcel B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here