Din vremurile imemorabile şi până astăzi România a constituit o miză de extremă urgenţă pentru chilipirgiii din interior şi de dincolo de fruntariile ei. Şi este lesne a desluşi de ce atâta grabă, de vreme ce, bunăoară, din relatările izvoarelor istorice şi geografice se desprinde limpede concluzia, cum că pământul Daciei Felix adăpostea uriaşe zăcăminte de aur, dar nu numai.
Or, iată că au trecut de atunci mai bine de 2000 de ani şi s-au tot exploatat de aici zăcăminte de aur, furându-ne pe rând unii sau alţii – romanii, turcii, austro-habsburgii, ruşii, în vreme ce noi românii, abia am supravieţuit, cum amarnic grăia şi O. Goga că ”munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”. Cu toate astea, astfel de zăcăminte preţioase tot au mai rămas, s-au mai descoperit şi altele, iar în puţinele perioade de independenţă statală le-am şi conservat, gândind că şi generaţiile ce vin din urmă au nevoie de astfel de comori, adăpostite cu har divin de milenii şi până astăzi pe aceste meleaguri. Mai mult, trebuie s-o spunem că ţinuturile noastre carpato-danubiano-pontice adăpostesc şi zăcăminte foarte importante de argint, cupru, uraniu, petrol, gaze naturale şi multe, multe altele la care râvnesc şi acum cu o lăcomie nemăsurată hrăpăreţii străini. Iar dacă în alte vremuri s-au luat aceste bogăţii cu forţa armelor, acum trădătorii neamului, de regulă în mantia lor portocalie, voiesc a le înstrăina rapid la preţuri de nimic, chiar dacă românii nu au uitat a mineri, prelucra şi valorifica comorile în folosul ţării. În plus, sunt parte din hăţişurile de matrapazlâcuri şi cancelariile din exterior-europene şi americane, motiv pentru care, indiferent de voinţa românilor, îl sprijină printr-un joc şi un mod extrem de murdar pe Traian Băsescu şi toată gaşca de haidamaci din preajma acestuia. Că acesta este adevărul pur, e bine să-l ştie tot românul, aflând între altele că doar în urmă cu 2-3 ani, o companie canadiano-americană a cumpărat teren aurifer în judeţele Alba şi Hunedoara plătind doar ceva mărunţiş statului român, deşi valoarea zăcămintelor de aur, argint, cupru şi uraniu, etc., din zonele amintite şi mai ales de la Roşia Montană este estimată în cifre la cca 100 miliarde euro. Mai mult decât atât, aceeaşi ”Golden Corporation” avea să concluzioneze că de fapt zăcămintele de acolo sunt cu 134 % mai mari decât se stabilise anterior. Deci, o afacere pe cinste neneacă nu jucărie, cumpărare la subpreţ şi îmbogăţire pentru ei cât cuprinde şi bineînţeles pe seama continuei subdezvoltări, sărăciei, disperării şi umilinţei poporului român. Cât despre protecţia mediului ce să mai vorbim, în afară de promisiuni negarantate şi prin urmare previziunea unui dezastru ecologic nemaîntâlnit în zona munţilor Apuseni, dar nu numai. Cu atât mai vârtos cu cât nu există minciună mai mare decât să nu ştim cât aur mai avem şi din care cât au vândut de vreme ce evaluările şi cartografierile sunt făcute incorect de către nişte venetici puşi pe marea căpătuială, ci nu de IPEG-urile româneşti rău intenţionat desfiinţate, pentru a lăsa de izbelişte bogăţiile subsolului, iar de aici la mâna şi în favoarea străinilor şi a cozilor lor de topor din interiorul României. Şi pentru ca tacâmul acestor afaceri extrem de murdare să fie complet, evident în defavoarea statului român, iată că şi puţinii bani luaţi de la vânzări, cu ochii închişi, nu merg neapărat la visteria ţării, ci pe căi la fel de întortocheate, iau drumul potentaţilor zilei şi a haitelor de protejaţi din jurul lor, asigurându-le prea plinul buzunarelor, luxul si huzurul, inclusiv odraslelor lor pentru multe generaţii de aici încolo. Aşadar, aceasta este realitatea, încercând a arăta măcar în parte modul, incalificabil de jefuire a României. Şi nu doar prin nefericitele exemple date mai sus, ci şi a altora, cum bunăoară se întâmplă în ultima vreme de a se forţa şi privatizarea ultimelor bastioane strategice-naturale, energetice şi agricole(până în 2012 peste 1 milion ha pământ arabil a fost vândut străinilor!), un caz cu totul special reprezentându-l jefuirea fără milă a fondului forestier din ţara noastră. Sunt implicaţi în complicitate aici, de peste 20 de ani încoace, deopotrivă, parlamentari, miniştri, autorităţi locale şi centrale, silvicultori, pădurari, organe de ordine publică ş.a.m.d., iar prăpădul cel mai mare s-a produs în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, în pădurile Bucovinei de Nord, în Maramureş-Borşa, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, chiar şi în judeţul Gorj, etc., unde mafia pădurilor, între care importanţi lideri în afaceri din UDMR şi PDL care au pus stăpânire pe suprafeţe foarte mari din fondul forestier, ulterior tăind pădurile cu sălbăticie. Bineînţeles că din tot acest avatar al pădurilor aveau să se producă degradări alarmante ale solului, alunecări de teren, distrugerea faunei şi florei şi nu în ultimul rând o progresivă deşertificare cu urmări devastatoare pentru habitatul natural şi uman. Ce se face cu masa lemnoasă exploatată? Fie că este exportată, adeseori ilegal şi la preţuri de nimic, fie că asigură materia primă unor unităţi de prelucrare, căpuşe sau unor sumedenii de gatere şi depozite ascunse sau mascate, iar de aici Dumnezeu cu mila, de vreme ce nu se fac reîmpăduriri şi altfel de vegetaţie pusă în loc. Acesta este cruntul adevăr, evident înspăimântător, cu atât mai mult cu cât pe infractorii pădurilor nu-i întreabă nimeni de sănătate, lăsând în urmă, dincolo de burduşirea buzunarelor lor, un întreg sistem ecologic distrus, cu repercusiuni naturale extrem de grave. Cât despre împăduriri, aşa cum spuneam, se pot lăuda doar câteva organizaţii civice (în ultima vreme au dispărut 350.000 ha de vegetaţie forestieră, iar alte câteva sute de mii de ha sunt într-un pericol iminent!), ce întreprind astfel de îndeletniciri în condiţiile în care în urma jafului sistematic de până acum, sunt doar ca o picătură de apă într-un ocean. Cât despre responsabilitatea autorităţilor statului român vizavi de refacerea fondului forestier din ţară nici nu poate fi vorba. Ba mai mult, banii repartizaţi pentru reîmpăduriri sunt foloşiţi pentru cu totul altceva, inutil dar evident mănos pentru clientela afacerilor oculte. Şi până la urmă toată mafia din ţară este pe mână chiar cu ”iluştrii” reprezentanţi europeni ce-şi caută de lucru şi se bagă-n seamă prin România, în realitate se lăfăie cu toţii de atâta ”muncă” sub protecţia mai marilor noştri stăpâni de la Bruxelles, Strasbourg sau Paris. Aşadar, asta este nefericita stare de lucruri în care trăim, vânzând cu ochii închişi toate bogăţiile ţării pe o miză ce n-o s-o aflăm niciodată în totalitate. Iar frumoasa poveste cu puterea poporului, rămâne doar o poveste vizibil trucată, într-o Românie schimonosită de durere prin lăcomia fără precedent a celor mari şi puternici, ce doar clamează democraţia, în realitate fiind ”hoţii care strigă, hoţii!”. Or, atunci cum rămâne cu nevoile amărăştenilor şi ”boborului” dar mai ales a generaţiilor viitoare?
Vasile Irod
