România nu s-ar fi putut împrumuta dacă nu avea rezerve

201

mugur-isarescuRezerva internaţională reprezintă un element de credibilitate, iar zicala potrivit căreia „ban la ban trage” este valabilă întrucât România nu s-ar fi putut împrumuta dacă nu avea rezerve, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

El a menţionat că rezervele internaţionale ale României au înregistrat o creştere „aproape explozivă” după anul 2000. „În anii ’90 ne-am chinuit cu rezerva la limită şi din această cauză ţara nu s-a putut împrumuta. Nu este foarte complicat, rezerva este un element de credibilitate. Din când în când se aplică vorba românească «ban la ban trage»”, a spus Isărescu la un seminar economic. Guvernatorul băncii centrale a arătat că rezervele au trecut şi prin perioade de stagnare, nu numai de creştere, dar o asemenea evoluţie nu este rea. Perioadele de stagnare nu înseamnă ceva rău. Rezerva nu poate creşte la nesfârşit, pentru că există un optim al rezervei, a continuat Isărescu. El a arătat că România trebuie să împrumute în acest an 8-9 miliarde de euro, de pe piaţa internă şi de pe cea externă. Totodată, el a menţionat că datoria internă şi externă, publică şi privată, este mult mai mare decât rezervele valutare. „Pot să vă garantez un lucru: toate aceste împrumuturi nu ar fi fost posibile dacă ţara nu ar fi avut rezerve”, a concluzionat Isărescu.

Daniela SCAFEŞ

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here