Romanescu, la discuţii cu majoritatea din CL privind numirea unui administrator public

503

După ce în şedinţa de Consiliu Local din luna septembrie, propunerea primarului de Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, care viza instalarea în funcţie a unui administrator public pentru municipiu, nu a primit votul majorităţii Consiliului Local, edilul va veni într-o viitoare şedinţă cu un nou proiect de hotărâre privind criteriile de selecţie a administratorului. “Eu pregătesc un astfel de proiect pentru angajarea unui administrator public la Primăria Târgu-Jiu, însă o să am discuţii şi cu reprezentanţii partidelor politice, cu majoritatea din Consiliul Local, pentru a găsi o formă a acestui proiect care să poată fi votată în Consiliul Local. Am văzut că acum şi cei din majoritatea CL sunt interesaţi de acest post. Eu nu prea văd legătura între CL şi administratorul public. Acesta din urmă are un contract pe care îl încheie direct cu primarul. Proiectul supus dezbaterii trebuie promovat în continuare de către primarul municipiului Târgu-Jiu. Acest post există în organigrama instituţiei, problema fiind că doar criteriile pe baza cărora se organizează acel concurs trebuie votate de CL, precum spune legea. Mi-aș dori să intrăm în CL cu un singur proiect şi să putem demara într-un final procedura pentru încheierea unui contract cu un administrator public”, a declarat Marcel Romanescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here