În Noul Testament întâlnim multe temeiuri în legătura cu Sfânta Taină a Spovedaniei. Astfel observăm îndemnul la pocăință pe care îl făcea Sfântul Ioan Botezătorul celor care veneau la el pentru a primi botezul: “În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustiul Iudeii spunând: pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei III, 1-2 ) “Ioan boteza în pustietate, propovăduind botezul pocăinței întru iertarea păcatelor“ ( Marcu I.4); îndemn la pocăință este considerată și parabola vameșului și fariseului (Luca XVIII , 10-14) și, de asemenea, întâmplarea cu Zaheu vameșul care împarte jumătate din averea sa săracilor și întoarce împătrit celor pe care îi nedreptățise (Luca XIX, 1-10), nu în ultimul rând, imaginea clasică a îndreptării, a “venirii în fire” prin recunoașterea și mărturisirea păcatelor este creionată de Mântuitorul Hristos în parabola fiului risipitor “ (Luca XV, s11-32).
Arătându-ne că iertarea păcatelor este condiție a îndreptării omului (Matei IX, 1-7), Mântuitorul Hristos lasă această putere a iertării păcatelor, apostolilor Săi, care la rândul lor, prin punerea mâinilor, deci prin Taina Preoției, o transmit urmașilor lor: episcopi, preoți, ca aceștia în Biserică,” Trupul lui Hristos”, să o săvârșească până la sfârșitul veacurilor, celor care doresc a păstra sau a reînnoi comuniunea de iubire cu Hristos și cu Biserica.
Sfântul Apostol Pavel iartă pe cei din Efes care își mărturiseau păcatele lor “Și mulți din cei care crezuseră veneau ca să se mărturisească și să spună faptele lor“ (Fapte XIX, 18), necesitatea spovedaniei ca Taină a iertării păcatelor, a curățirii și a înnoirii vieții fiind arătată și de SF. Evanghelist Ioan “Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea“. ( I Ioan I, 8-9).
În egală măsură Sfinții Părinți vorbesc despre Spovedanie ca despre o Taină a renașterii spirituale a omului. Despre acest mare dar al duhovniciei, semn al dragostei nemărginite a lui Dumnezeu față de oameni, care îl arată pe preot în toată plenitudinea slujirii și lucrării sale Sfântul Ioan Gură de Aur ne mărturisește: “Oamenii care trăiesc pe pământ și locuiesc pe el, au primit îngăduința să administreze cele cerești și au o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus Îngerilor, ci oamenilor “Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer“ (Matei XVIII, 18 ). “Văd însă, că această putere a fost încredințată de Fiul preoților“ (Sf. Ioan Gură de Aur – Tratatul despre preoție).
Astfel, Sfinții Părinți și în special Părinții filocalici numesc mărturisirea, lumină sau dătătoare de lumină, întrucât cel care se spovedește, după mărturisirea păcatelor dobândește ușurare sufletească, iar chipul său se luminează.
Având în vedere faptul că atunci când Mântuitorul Hristos săvârșea diferite vindecări ale oamenilor, mai întâi ierta păcatele lor, arătând implicit că suferința respectivă era o urmare a păcatului, Sfinții Părinți numesc Mărturisirea Taina vindecării.
Prin taina spovedaniei, ca dar de la Dumnezeu, spre iertare și spre îndreptare a omului, atunci când este făcută cu sinceritate și cu părere de rău de către credincios, acesta primește iertare de orice păcat “Nu este păcat de neiertat decât cel pentru care nu se face pocăința“ (Sf. Isac Sirul, Cuvânt despre Sfintele nevoințe).
Un alt aspect pe care îl cunoaște Taina Mărturisirii este acela de mijloc de progres, de creștere duhovnicească. În spiritualitatea ortodoxă păcatul este considerat ca fiind cel care afectează legătura omului cu Dumnezeu și cu semenii, devenind astfel obstacol în calea credinciosului, în drumul său către mântuire.
Din aceste cuvinte putem sesiza că Spovedania este Taina prin care credinciosul ce se pocăiește pentru păcatele săvârșite și făgăduiește că pe viitor nu le va mai săvârși, pune astfel un început nou vieții sale.
Pentru ca spovedania să aibă aceste roade în viața credinciosului care se mărturisește, acesta trebuie, ca înainte de Spovedanie să se pregătească prin post și rugăciune, citindu-și canonul de dinainte de Spovedanie, și totodată să își facă o cercetare a cugetului său.
La Spovedanie important și semnificativă nu este însă numai mărturisirea păcatelor, ci și căința, adică părerea de rău, regretul pe care creștinul le simte pentru păcatele săvârșite. Fără de căință, Sfânta Spovedanie nu ne aduce roadele dorite, nu ne aduce iertarea și împăcarea cu Dumnezeu. Iar căința trebuie să fie sinceră, deplină și să izvorască din credință, nădejde și iubire față de Dumnezeu.
De aceea se cuvine să ne cercetăm pe noi înșine și cugetul nostru și să vedem în ce măsură ne-am împlinit datoriile către Dumnezeu, către Sfânta Biserică, apoi către aproapele și către noi înșine, și așa să pășim către Sfânta Taină a Spovedaniei, Taina care ne renaște, care ne tămăduiește trupește și sufletește, care înnoiește și sfințește viața noastră.
Preot capelan, Chiriac Dumitru Cristian Paraclisul Sfântul Pantelimon Spital Târgu Cărbuneşti
