Rezervele moderne la Pediatrie, inaugurate oficial

335

Picture 001Miercuri, 16 noiembrie 2011, în prezenţa conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a preşedintelui Consiliului Judeţean, a cadrelor medicale şi a şefei secţiei Pediatrie s-au inaugurat cele două rezerve moderne ale acestei secţii. Dotate cu televizor, frigider, jucării, dar şi băi complet utilate, rezervele de la Pediatrie oferă condiţii excelente pentru mămici şi copii. Preţul unei zile la rezervă este 100 lei.

 

Iniţiativa realizării celor două rezerve a aparţinut managerului Vasile Stănculete. Ideea sa a fost preluată de către cadrele secţiei. Prin bunăvoinţa unei asistente, care a găsit sponsori pentru modernizarea rezervelor, condiţiile oferite acum în cele două saloane sunt demne de toată lauda. „Avem două rezerve la Pediatrie, modernizate împreună cu conducerea Spitalului Judeţean de mirela paduraruUrgenţă – domnul director Stănculete, doamna doctor Popescu – şefa secţiei Pediatrie şi asistenta şefă – doamna Mihaela Bălăceascu, sponsorii noştri principali, oameni deosebiţi, oameni cu mult suflet, dăruiţi copiilor; este vorba despre familiile: Păduraru, Creţu şi Ecobescu. Împreună am participat la modernizarea celor două saloane. Noi, întreg colectivul din această secţie ne dorim ca în urma îngrijirilor medicale acordate părinţii să fie mulţumiţi, iar copiii să plece acasă sănătoşi”, a afirmat asistenta Paula Diaconu.

Tarif de 100 de lei pe zi

paula diaconuConducerea secţiei Pediatrie este recunoscătoare tuturor celor care s-au implicat în modernizarea rezervelor. „Mulţumesc sponsorilor noştri. Proiectul iniţiat de conducerea spitalului, a domnului manager, care ne-a sprijinit foarte mult, s-a materializat. Urmează partea a doua: să vedem ce mame sunt interesate de aceste rezerve şi sunt dispuse să plătească. S-a pornit de la 100 lei pe zi; sigur că sponsorii noştri vor putea să stea aici fără să plătească nimic, dacă au probleme cu copiii lor. Am avut săptămâna trecută un pacient pe care l-am cazat aici şi a plătit un milion de lei vechi”, a mărturisit medicul Elena Popescu, şef secţie Pediatrie. Prin urmare, cei care doresc să stea la rezervă pe perioada spitalizării, vor plăti 100 lei pe zi, dar vor beneficia de condiţii deosebite.

Sponsorii iubesc copiii

Cei trei sponsori care s-au implicat în renovarea şi modernizarea rezervelor sunt familii din Târgu-Jiu care nu doar că sunt părinţi, dar şi iubesc foarte mult copiii. Unul dintre sponsori a fost prezent la inaugurare. „În primul rând e vorba de firma România Hidroservice, firma noastră care a sponsorizat; în al doilea rând, când e vorba de copii, eu având două fetiţe, aş face orice. Eu sper să nu am nevoie să ajung cu fetiţele mele aici, pentru că asta ar însemna ca ele să fie bolnave. În al treilea rând, şi poate e cel mai important, eu am devenit foarte bună prietenă cu asistenta Paula Diaconu, datorită faptului că fetiţele mele când au avut nevoie, eu am apelat la dumneaei şi am chemat-o la domiciliu tocmai pentru că nu existau astfel de condiţii şi noi poate suntem puţin mai pretenţioşi şi acum chiar m-am bucurat că măcar dacă îţi doreşti nişte condiţii, le ai în oraşul nostru, chiar dacă plăteşti. Eu zic că este o investiţie bună şi sper să se facă investiţii de genul acesta la toate secţiile şi să se facă tot mai multe. Pentru noi a fost o plăcere. Nu a fost o sumă exagerată, undeva la 5.000 de lei. Eu zic că este un pas de pornire şi sper să se alăture mai multe persoane care îşi doresc să facă acest lucru şi când e vorba de sănătate să avem nişte condiţii şi să nu ne simţim că venim într-un loc unde poate ai senzaţia că eşti mai bolnav decât vii”, a povestit Mirela Păduraru.

Ion Călinoiu: „atunci când este iniţiativă se şi poate”

Prezent la inaugurarea rezervelor de la Pediatrie, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a apreciat modul cum s-au implicat sponsorii, dar şi reprezentanţii spitalului în realizarea acestei investiţii. „Atunci când există iniţiativă se şi poate. Eu vreau să le mulţumesc sponsorilor care au fost alături de această iniţiativă a managerului Spitalului şi a şefului de secţie de a realiza aceste rezerve utile, necesare, pentru a vedea ce se întâmplă astăzi în bine atunci când ne unim eforturile. Practic e o experienţă a bunei practici. Mai avem un exemplu de un sponsor care va igieniza întreaga secţie de Neurologie: schimbarea tâmplăriei şi o igienizare a secţiei care acum dacă o vedem, sincer nu ne place la niciunul”, a spus Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean.

Cu banii strânşi se continuă modernizarea secţiilor

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Vasile Stănculete a spus că „acesta este începutul. De acum încolo sper să inaugurăm lucrurile mari pe care le-a început Consiliul Judeţean împreună cu noi, conducerea Spitalului şi în viitor dorim să vă invităm la finalizarea marilor lucrări care există în spitalul judeţean. Şi le-aş enumera: aducerea unui computer tomograf cu o mare contribuţie a Consiliului Judeţean, secţia de Boli Infecţioase care are o reparaţie generală, secţiile de ORL şi Oftalmologie. (…) Din banii strânşi din taxele pe care le vor plăti pacienţii de la rezerve vom continua să îmbunătăţim condiţiile din secţii”. Bucuros că iniţiativa sa de a crea rezerve moderne la fiecare secţie a avut rezultatul dorit, managerul Vasile Stănculete a spus că aşteaptă în continuare şi alţi sponsori, dorind să se realizeze cât mai multe lucrări şi investiţii la nivelul spitalului.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here