Reuniune de proiect Comenius, în Cehia

456

În perioada 2-6 mai, cadre didactice de la Colegiul Tehnic Motru – profesor Ramona-Maria Lungu, profesor inginer Elena Booveanu şi profesor inginer Niculina Chiţulescu se vor deplasa la a treia reuniune de proiect de parteneriat şcolar multilateral COMENIUS „The European Tradesman” la Pilsen (Plzen), Cehia.

Acest parteneriat este finanţat din fonduri ale Comisiei Europeane.

Reuniunea va avea loc în cadrul liceului „Strední prumyslová škola strojnická”, Secondary Technical School of Mechanical Engineering, Plzen, şi sunt prevăzute activităţi precum: vizitarea liceului, a laboratoarelor, participarea la lecţii demonstrative, prezentarea sistemului de învăţământ ceh, prezentarea modulelor finale pe teme din domeniul electric în engleză şi traduse în limbile locale, discutarea elementelor comune şi a diferenţelor între ţări în privinţa instalaţiilor electrice rezidenţiale. În perioada februarie-aprilie echipa de proiect Comenius a Colegiului Tehnic Motru a colaborat la traducerea modulelor din engleză în limba română, realizată de profesori de limba engleză: Grecu-Nica Ramona, Ionuţ Bucălae, Rocselana Gîlcescu, Ramona Lungu– coordonator de proiect şi profesori ingineri: Mariana Tutunaru, Niculina Chiţulescu, Elena Booveanu şi Sănătescu Maria.

Un alt punct important ce va fi abordat de către profesorii participanţi din Belgia, Germania, Grecia, Cipru, Cehia, România se referă la modul în care aceste module vor fi implementate în curricula şcolară în fiecare şcoală şi ţară parteneră în anul 2011/2012.

De asemenea delegaţia de profesori va avea oportunitatea să viziteze uzinele Skoda (generatoarele), să se întâlnească cu primarul oraşului şi cu reprezentanţii locali, care au avut amabilitatea de a-i invita pe participanţi la un dineu oficial, şi vizitarea oraşului şi a unor obiective culturale.

„Sperăm ca această reuniune şi colaborare internaţională să ne îmbogăţească profesional prin schimbul de experienţă didactică şi bune practici în domeniul electric şi al limbilor străine, limba de lucru a proiectului fiind engleza, dar şi cultural prin conştientizarea importanţei diversităţii la nivel european”, a declarat Ramona Lungu, coordonatorul proiectului.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here