Reținut pentru tâlhărie

250

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Drăguțești, a ajuns aseară în arest, sub acuzația de tâlhărie. Bărbatul este suspectat că i-a smuls telefonul din mână unui minor din Negomir, care se afla pe o stradă din Târgu-Jiu. ”La data de 3 mai, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul 112 de un tânăr de 17 ani, din comuna Negomir, despre faptul că, în timp ce se afla pe strada Ecaterina Teodoroiu, o persoană necunoscută i-a luat din mână telefonul mobil vărului său de 15 ani, din aceeași localitate, sub pretextul că are nevoie să dea un telefon, iar după aceea a fugit din zona respectivă. În urma activităților specifice desfășurate de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Târgu-Jiu a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din comuna Drăguțești, bănuit de săvârșirea faptei, față de care a fost dispusă efectuarea în continuare a urmării penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat în dosar, față de tânăr s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centtrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here