Restricții în comuna Bălești

12970

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj a adoptat Hotărârea nr. 59, prin care s-au stabilit următoarele:

Având în vedere că rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în localitatea Bălești a depășit 3 cazuri de îmbolnăvire la 1.000 de locuitori (3,18), în perioada 25.11.2020, ora 00:00 – 08.12.2020, ora 24:00, au fost dispuse următoarele măsuri:

  1. Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
  2. Se interzice activitatea cu publicul a restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare;
  3. Măsurile prevăzute la pct. 1 şi pct. 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  4. Se interzice organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
  5. Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  6. Se interzice organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here