De ceva vreme, unele state din Lumea arabă se confruntă cu mari tulburări populare, iar regimurile totalitare au intrat într-un proces de destrămare, chiar dacă, bunăoară, forţele pro–Gaddafi mai încearcă să opună rezistenţă, masacrând populaţia civilă.
Or, într-o astfel de situaţie Consiliul de Securitate al ONU a autorizat intervenţia NATO în Libia, pentru restabilirea păcii şi instaurarea unui regim democratic.
Ambiţiile personale ale lui Sarkozi au pus ţara într-o situaţie dificilă mai ales faţă de partenerii europeni
În ceea ce ne priveşte, România ca membră a Alianţei Nord–Atlantice, prin vocea preşedintelui T. Băsescu, s-a remarcat iniţial printr-o frondă, altfel spus a fost de o altă părere vizavi de o eventuală sprijinire a forţelor care se opun lui Gaddafi, dar gurile rele vorbesc şi de nişte ambiţii personale ale lui T. Băsescu faţă de Sarkozy – preşedintele Franţei. Iar printr-o astfel de atitudine nu s-a făcut altceva decât a ne pune ca ţară într-o situaţie dificilă, mai ales faţă de partenerii europeni, chiar şi în condiţiile în care state puternice precum Germania, Rusia şi China s-au abţinut (dar nu au fost împotrivă) în Consiliul de Securitate, aşteptând evoluţia evenimentelor sau eventual pentru că au cu totul alte interese în zona Africii.
Numai că preşedintele României a vrut să fie mai băţos şi original, înotând ca de obicei contra-curentului, dar fără argumente, invocând măcar prin poziţia sa protejarea interesului naţional. Ceea ce nu se întâmplă însă când este vorba de relaţiile noastre cu Ungaria, de vreme ce tace mâlc la acţiunile provocatoare ale iredentismului maghiar, aşa cum s-a întâmplat în Transilvania şi cu ocazia sărbătoririi zilei maghiarimii de la 15 martie anul curent. Iar dacă nu-şi mai reaminteşte preşedintele Băsescu despre gestul ostentativ de anul trecut al personajului Csibi Barna, care îl aştepta în Secuime cu „somaţia” de a-şi prezenta paşaportul, poate că acum să-i fi tresărit un pic de conştiinţă, văzând cum acelaşi individ spânzura provocator un manechin ce reprezenta pe Avram Iancu – simbolul luptelor românilor pentru libertate şi unitate naţională. Însă mult mai grave rămân gesturile înalţilor oficiali de la Budapesta, în speţă ale „prietenului” Viktor Orban – primul ministru al Ungariei, care în mesajul său vorbit se băteau câmpii, susţinându-se sub jurământ autonomia teritorială a Secuimii. Apoi a urmat o altă nepermisă provocare, a preşedintelui Parlamentului Ungariei care avea să sublinieze disponibilitatea regimului de la Budapesta de a-i sprijini pe secui prin toate mijloacele pentru obţinerea autonomiei, şi mai mult decât atât, cele câteva versuri recitate „din suflet”, chipurile dintr-o poezie a lui Petöfi Sandor, erau de fapt de la un cântec maghiar, după un text creat de către criminalul de război Wass Albert, ce incită practic la răzbunare şi violenţe şovine.
Or, în condiţiile în care se intensifică manifestările iredentismului maghiar, dincolo de enigmatica tăcere a lui T. Băsescu, nici guvernul nu a luat o atitudine oficială, ba mai mult, la intervenţia Opoziţiei în Parlamentul României, premierul E. Boc şi ministrul de externe Th. Baconschi au dat nişte explicaţii penibile, acoperind până şi „lămuririle” ambasadorului Ungariei la Bucureşti care nici mai mult nici mai puţin, preciza că nu are pentru ce să ceară scuze poporului român, şi că de fapt totul este o răstălmăcire pentru care tot presa noastră este de vină, chiar tâmpă pentru că „nu pricepe despre ce este vorba”. Şi asta în condiţiile în care era limpede că textul oficial al mesajului primului ministru maghiar a fost împănat cu ce i-a venit la gură soţiei ambasadorului, aşa cum adesea se întâmplă în cazul tuturor căpeteniilor ungureşti, care caută să ne ameţească, îmbătându-ne cu apă rece. Aşa a procedat şi László Tökés şi Markó Béla, Kelemen Hunor în condiţiile în care UDMR este ţinut la guvernare, o fac vârtos extremiştii unguri din Jobbik şi FIDESZ etc. laolaltă promovând o politică anti românească, culmea acuzându-i tot pe români de naţionalism şi extremism.
Autorităţile statului român se fac sluj pentru a nu supăra UDMR-ul, de voturile căruia au nevoie
Asta, în vreme ce autorităţile statului român şi în primul rând preşedintele Băsescu – investit prin Constituţie a fi garantul integrităţii şi unităţii noastre naţionale, nu scot nici o vorbuliţă despre astfel de probleme extrem de sensibile şi complicate. În schimb, se fac sluj pentru a nu supăra „amicii”, mai concret pe Viktor Orban, László Tökés sau alte căpetenii maghiare, dar în mod deosebit UDMR, de voturile cărora are nevoie actuala Putere portocalie, de jos şi până la exponenţii ei de vârf, în schimb fără remuşcări îşi bat joc şi îşi sacrifică propria naţiune.
De ce această poziţie, până la urmă cu efecte şi consecinţe extrem de grave? Răspunsul este aşa cum mai spuneam, doar unul singur – menţinerea PDL şi a clientelei din jurul său cu orice preţ la frâiele guvernării, iar cum scopul scuză mijloacele, având nevoie ca de apă de sprijinul UDMR, le acceptă orice pretenţii, chiar dacă acestea afectează siguranţa şi integritatea statului român. Şi s-a întâmplat cu asumarea răspunderii guvernului şi promulgarea frauduloasă a Legii educaţiei care între altele permite accesarea de fonduri europene şi menţinerea de şcoli cu predare în limba maghiară, indiferent de numărul de elevi, în vreme ce în cazuri similare şcolile româneşti se desfiinţează sau se comasează, predarea istoriei şi geografiei în limba maternă, programe şcolare „autonome”, etc. După care, în baza protocolului încheiat la nivelul Coaliţiei aflată la guvernare urmează a se adopta Legea şi statutul minorităţilor, iar de aici autonomia administrativă în Ţinutul Secuiesc, drepturi colective şi alte privilegii, cu mult peste ce se oferă românilor prin Constituţie. Mai precis, într-o primă fază, este vorba de crearea Ungariei Mici în inima României, urmând apoi şi o redesenare a regiunilor administrativ-teritoriale, chipurile pentru o mai bună coordonare şi dezvoltare.
La propunerea UDMR, Transilvania ar urma să fie împărţită în două părţi
Iar la propunerea UDMR, Transilvania ar urma să fie împărţită în două părţi – sudul şi nordul provinciei, cea de pe urmă desenată chiar pe marcaţia Diktatului de la Viena şi ceva mai mult, urmând de aici legătura directă cu Ungaria, după un plan dinainte stabilit.
Şi trebuie să se ştie că tot acest scenariu face parte dintr-un plan mai amplu ce vizează toată maghiarimea din Transilvania, Slovacia, Cehia, Serbia, Ucraina şi chiar autonomia Banatului. În acest sens, încă din toamna lui 1989, aşa-zişi intelectuali maghiari şi români din diaspora au semnat la Budapesta un document care prevedea ca Transilvania să devină un spaţiu „complementar şi autonom” între România şi Ungaria, pentru ca ulterior să fie integrat ex-graniţelor Ungariei Mari. Aşadar, acesta este traseul evenimentelor în relaţiile „speciale” dintre cele două ţări care până la urmă pot să împingă spre o situaţie tensionată extremă şi cu urmări imprevizibile atât pentru România cât şi pentru Ungaria.
Şi asta pentru că, dintr-o paranoia, cu ambiţii personale de dictatură ori de clientelă politică, este sacrificat interesul naţional şi călcată în picioare demnitatea poporului român şi integritatea teritorială a ţării. De altfel, pentru şi în opinia maghiarilor de pretutindeni ziua naţională a României marchează pentru ei o dată de doliu hungarian, interzicându-se la Budapesta şi în alte oraşe din Ungaria orice fel de manifestare legată de 1 decembrie 1918. În schimb, dubla cetăţenie şi autonomia Pământului Secuiesc (secuii au pretenţia de a fi recunoscuţi ca popor, trăitor într-o regiune istorică europeană!), înseamnă pentru etnicii maghiari din Ardeal un jurământ de credinţă Coroanei ungare, ş.a.m.d. Or, la astfel de manifestări şi agitaţii şovine, extremiste şi revizioniste cum răspund, sau mai exact, de ce nu iau atitudine autorităţile statului român, în primul rând Preşedinţia şi Guvernul – instituţii în exerciţiu şi abilitate ale actualei puteri? Sau pur şi simplu înstrăinează ţara şi poporul de teama de a nu-şi pierde cârma guvernării, acceptând chiar să fie sclavii UDMR-ului şi celorlalte capete înfierbântate maghiare. Iar pentru acest lucru românii îşi vor judeca conducătorii la timpul potrivit, cu atât mai mult cu cât deja este prea târziu, de vreme ce cedează cu atâta uşurinţă avalanşei de cereri imperative ale camarazilor de guvernare, în detrimentul siguranţei, unităţii şi demnităţii noastre naţionale.
Vasile Irod
