Mai zilele trecute, în prezenţa unui public numeros, veşnic-plăcutul nostru coleg Florin Isuf cel care, prin jovialitatea şi generozitatea sa, pentru indiferent ce motiv, nici pentru o secundă n-ar putea să se cantoneze într-o stare tensionată faţă de oricare contemporan al său – prin expoziţia personală, deschisă la Galeriile de artă ale municipiului a demonstrată că, folosindu-se inspirat de elementele de limbaj plastic şi de mijloacele de expresie plastică, pe care le cunoaşte şi le ştie folosi „in extenso”, în cultivarea celor două mari viziuni de exprimare artistico-plastică, în cea care evidenţiază preponderenţa referinţelor şi semnificaţiilor…
domestice, care privesc mai mult teluricul din jur, căutând, totuşi, nu atât liricul realismului cât, mai ales, echivalenţa sentimentului (renaşterea fiind un strălucit şi revelator exemplu în acest sens), ca şi modalitatea modernă (căreia, uneori, critica de artă entuziastă îi spune… cosmică), cea care caută alte raporturi dintre semnificant şi semnificat, care antrenează mult spontaneitatea, în general, plonjarea în imperiul sentimentelor şi al echivalenţelor conceptuale fruste, justificând o necesarmente exprimare comprehensivă a stărilor interioare profunde (vezi, de exemplu, pe Tobey, Pollock, Riopelle etc.), în care Florin se simte foarte bine, toate caligramele lui având un evident şi profund caracter concepţional premeditat. Astfel, completitudinea modalităţilor de exprimare a lui Florin face trimiteri şi la ceea ce am moştenit de la bătrânii noştri greci antici şi la conceptul de exprimare modernă care, încă de la sfârşitul secolului 19,a început să ceară tot mai insistent „altceva şi altfel spus”. Irepetitivitatea conceptuală şi formală de la o lucrare la alta (capitală pentru opera lui Florin) evidenţiază stilul său quasi confirmat şi inconfundabil, ferit de tautologii artistice obositoare, stil care seamănă… doar cu el, cu Florin, constituindu-se (imperativ şi constant), „într-un limbaj original, chiar mult mai important decât imaginea” (Wittgenstein), speculând potenţialităţi ale liniei (mai ales a celei albe pe suport negru), căreia-i oferă o permanentă stare itinerantă şi îi cere… să materializez sunetul său intim (interior), unindu-i sensibilul cu inteligibilul, fără a lăsa loc la disjuncţii. „Citirea” imaginii lui Florin trebuie să plece de la faptul că finalitatea la care-şi propune să ajungă se foloseşte de substituente inspirate care, la rândul lor, sunt constrânse de pretenţiile structurilor specifice doar lui. Peremptoriu, expoziţia se dimensionează într-un regal complet şi generos, retrospectiv, etalându-şi convingător atât disponibilităţile sale grafice ()mult cultivate în… invenţii formale, ritmice), ca şi cele picturale, ambele demonstrându-ne plurivalenţa şi echivalenţele sale metaforice, pare, ale unui concept artistic epurat de accidental, căutând esenţe şi definind suficient, reducţionist, conţinuturi explicite şi revelatorii, exprimate doct, modern, concis şi optimist, care confirmă că „arta este într-o permanentă autodepăşire” (A. Gottliele), care „creează nu copiază” (Cl. Mathieu), consensualizând concepţia şi execuţia, fiecare din exponate demonstrează că… închide o anumită ideatică. Ampla şi definitoria manifestare spirituală a fost onorată şi de prezenţa, aceluiaşi şi aceluiaşi receptiv şi omniprezent primar al urbei noastre, domnul inginer doctor Florin Cârciumaru care, pentru întreaga activitate artistică a lui Florin Isuf, din partea Consiliului Local, i-a oferit un „înscris de onoare” şi un onorariu, gest emoţionant, foarte bine primit şi aplaudat de cei prezenţi. Urându-i lui Florin viaţă îndelungată, ne dorim şi alte asemenea manifestări ale artei sale care, ca întotdeauna credem că va umple sala de expoziţie cu opere valoroase şi privitori ale acestora, prin care să ne demonstreze că „arta ca artă nu e nimic altceva decât ARTĂ”, un proces de extensiune şi incluziune nelimitat, concept care, la Florin Isuf este o revelaţie comprehensivă de extremă reductibilitate şi de maximă cuprindere.
Marin Colţan
