Reflexii telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos (IX)

323

Mergem mai departe cu reflexiile şi vedem cum e cu boalele, aşa e şi cu ispitele. Că la începutul ispitei vine în capul omului nu mai e o idee a lucrului ispitelor., apoi o închipuire aprinsă aceluia: mai apoi vine plăcerea ce o făgăduieşte lucrul închipuit, pe urmă pofta de a dobândi plăcerea; în sfârşit iacă şi voia zice: Da!(şi păcatul e săvârşit).

Astfel cu începutul şi treptat se cuprinde de vrăjmaş tot sufletul, de nu-i vom sta împotrivă de la început cu bărbăţie. Şi cu cât mai mult vei întârzia a i te împotrivi, tu cu atât mai tare vei slăbi şi el tot se va mai întări. Unii au suferit ispite grele la începutul întoarcerii lor, iar alţii la sfârşit. Şi iar unii în tot cursul vieţii au numai lupte cu ispitele, în vreme ce alţii sunt foarte uşor ispitiţi – şi acestea toate aşa după înţelepciunea şi bunătatea proniei care măsoară starea şi puterea oamenilor, şi preorânduieşte toate spre mântuirea elevilor săi, deci ispitiţi fiind să nu ne deznădăjduim, ci cu mai fierbinte râvnă să rugăm pe Dumnezeu, ca în urmarea noastră să se îndure a ne da ajutor şi după cuvintele Sf. ap. Pavel, ca împreună cu ispita să facă şi sfârşitul, ca să o putem suferi. „Aşadar în toată turburarea şi ispita să smerim inima noastră sub mâna cea tare a lui Dumnezeu”, că el pe cei smeriţi cu duhul va mântui şi-i va înălţa”. În ispite şi turburări se cunoaşte sporul oamenilor dintru viaţa cea bună. Ele sunt piatra de frecare la care se vădeşte adevărata vrednicie a fiinţei umane existente în urmarea Mântuitorului şi unde se lămureşte virtutea. Nici că e lucru mare a fi evlavie şi râvnă acolo unde nu este greutate şi primejdie. Şi dacă în ziua necazului vei sta tare întru răbdare, este nădejde de mare spor în calea binelui. Sunt şi de aceia care stau tari împotriva ispitelor celor grele, şi de cele mici de toate zilele adeseori se biruiesc – şi aceasta aşa pentru ca să se smerească, şi, de vreme ce sunt atât de neputincioşi în luptele cele mici, să nu se încrează prea mult puterilor lor, în cele mari. În reflexiile urmării Mântuitorului şi Domnului nostru Isus Hristos, nici un om nu e scutit de ispite. El ne curăţă, ne încearcă. Nu numai cu fugă sau prin împotrivire se pot învinge, ci prin o răbdare liniştită şi o încredere în adevărul absolut – Dumnezeu. Să priveghem totuşi, după învăţătura lui Isus Hristos, care zice: Privegheaţi şi vă rugaţi” (Mat. 14, 38). Ispita născând biruieşte cu înlesnire; însă dacă o lăsăm să crească şi să se întărească, purtăm căzând, pedeapsa neîngrijirii sau a mândriei noastre. Voieşti cu adevărat să învingi? Respinge pre vrăjmaşul de la primul său atac. Voieşti să tragi din luptă folosul în vederea căruia Dumnezeu permite să fim ispitiţi? Recunoaşte-ţi ticăloşia, slăbiciunea, neputinţa; şi umileşte-te din ce în ce mai mult. Umilinţa e temelia siguranţei, a păcii şi a perfecţiunii noastre. În acest sens, privind urmarea Mântuitorului Isus Hristos, fereşte-te de judecata cea îndrăzneaţă. Asupra ta întoarce ochiul tău, şi te fereşte a judeca fapte străini. Că, cel care judecă pe alţii, acela întâi lucrează în deşert, apoi mai de multe ori greşeşte decât nimereşte adevărul, şi n sfârşit cade lesne în păcat; iar cel ce se cearcă şi se judecă pe sine, face lucru cu rod (află adevărul şi nu păcătuieşte). Noi în de obşte judecăm lucrurile după inima noastră, că egoismul ce se iubeşte pe sine mai presus de toate, nu ne iartă a face dreaptă judecată. Când ţinta dorinţelor noastre ar fi totdeauna a place lui Dumnezeu, atunci nu ne-am tulbura aşa lesne la cea mai mică împotrivire ce întâmpinăm în afară. Însă când suntem împinşi de ceva din lăuntrul nostru, când iar vine ceva de afară şi ne trage. Mulţi în toate ce fac se caută pe sine, şi nu simt că se caută numai pe sine. Se socotesc a sta în pace – până când merg toate după placul lor, iar de se schimbă lucrurile împotriva voiei lor, îi vezi odată turburaţi, întristaţi. Şi fiindcă tot omul are cap, şi tot capul părerea sa, se nasc foarte des vrajbe şi împerecheri între cetăţeni, între prieteni, între monahi şi chiar între cei evlavioşi. Vechiul obicei greu se dezvaţă şi nimănui nu-i place a fi povăţuit peste hotarul vederilor sale. Dacă tu te întemeiezi mai mult pe cunoştinţele şi pe cercetarea ta, decât pe puterea lui! Isus Hristos căruia se cade a fi supuse toate, şi târziu se ajunge la adevărata lumină a duhului, că voi lui Dumnezeu este a fi lui supuşi întru toate deplin, şi pe aripile înflăcăratei dragoste, a ne înălţa peste îngustul cerc al cunoştinţelor noastre. Privind reflexiile telepatice în urmarea Mântuitorului Isus Hristos, e în noi o trainică răutate care caută să descopere lipsurile fraţilor noştri, şi iată ce grabnic a-i judeca, uitând că numai Dumnezeu singur e judecătorul inimilor. În loc de a cerceta cu atâta curiozitate conştiinţa altuia, să ne pogorâm mai bine la a noastră. Vom găsi acolo îndestule motive de a fi îngăduitori faţă de aproapele şi destule tulburări pentru noi înşişi.

Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here