Citirea Sfintelor Scripturi şi înţelepciunea în lucrări nu crede toată vorba, nu te lua după toată vocea şi şoapta. Ci fii cu luare aminte şi răbdare, cearcă lucrul; că vai nouă ne place a crede şi a vorbi de alţii mai lesne rău decât bine, atât suntem de slabi.
Dar nu aşa bărbaţii desăvârşiţi, ei nu cred pe oricine şi orice, că cunosc slăbiciunea omenească. Cât este de aplicată la rău şi lunecoasă la vorbă. A nu fi uşuratic în lucrurile tale, nici neîncovoiat în părerile tale, este mare înţelepciune. Asemenea, a nu crede toate zisele oamenilor, şi cele auzite sau crezute a nu le purta îndată la urechile altora este mare înţelepciune. Cu bărbatul înţelept şi curat la inimă aibi sfat şi te sileşte mai bine a te conduce cel bun, decât a te lua orbeşte după capul tău. Viaţa bună face pe om înţelept după Dumnezeu şi în multe cercat. Cu cât vei fi mai smerit şi mai plecat lui Dumnezeu, cu atât vei avea şi înţelepciune şi pace mai multă. Şi pentru că nimeni nu se cunoaşte pe sine însuşi şi prin urmare nu poate fi propria lui călăuză, înţelepciunea voieşte ca să nu facem nimic de oarecare importanţă mai înainte de a lua sfat, în spirit de supunere şi de umilinţă. Această dreaptă neîncredere în sine-însuşi preîntâmpină căderile şi curăţă sufletul. „Sfatul bun te va păzi, zice Scriptura, şi te va izbăvi de calea rea”. Urmarea Mântuitorului Isus Hristos în reflexii telepatice se cade să căutăm în Sfintele Scripturi, adevăr, iar nu frumoasă vorbire. Sfânta scriptură să o citim în acel duh în care s-a scris. În citirea sfintelor scripturi caută mai vârtos folos de mântuire, decât meşteşugul cuvântului. Citeşte cartea scrisă, poate fără meşteşug, însă plină de untul evlaviei tot cu acea plăcere cu care ai citit pe cea alcătuită cu duh înalt. Vaza scriitorului să nu te scandalizeze, nu îngriji niciodată de este el numărat sau nu între călugării cei vestiţi. Unica dragoste pentru adevărul curat să fie bold îndemnător la citire. Nu cerceta cine a zis, dar caută ce a zis. Că „oamenii trec, iar adevărul Domnului rămâne în veac”. Şi Domnul slavei vorbeşte către noi, fără căutare la faţă. Ceea ce ne împiedică adeseori întru citirea cu folos a scripturilor este curiozitatea noastră voind a scărmăna şi a pricepe şi acolo unde şi ar trebui decât să trecem înainte. Să citeşti cu folos, cu smerenie , simplitate şi credinţă şi deşertăciunea de a trece de mare cărturar să nu te amăgească niciodată. Întreabă bucuros şi ascultă în tăcere învăţătura sfinţilor, să-ţi placă şi pildele bătrânilor. Că, fiind ele o îmbrăcăminte a adevărului, nu s-au zis fără cuvânt. În reflexii, urmarea Domnului nostru Isus Hristos, ce cuprinde raţiunea? Mai nimic! Credinţa, nădejdea şi iubirea însă îmbrăţişează totul. Cel ce crede şi are aceste virtuţi e deci mult mai presus de cel ce raţionează şi simplitatea inimii, mult mai preferabilă ştiinţei, care nutreşte mândria. Dorinţa de a şti a pierdut pe primul om, el a căutat ştiinţa şi a găsit moartea. Dumnezeu care ne vorbeşte în Sfânta Scriptură, n-a voit să satisfacă zadarnica noastră curiozitate, ci a ne lumina despre datoriile noastre, a întări credinţa, speranţa, dragostea noastră în urmarea lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, a curăţa şi a nutri sufletul nostru prin iubirea adevăratelor bunuri, ce se găsesc toate întru El. umilinţa sufletului e deci dispoziţia cea mai necesară spre a ceti cu folos cărţile sfinte şi aceasta foloseşte mai mult decât a înţelege cât sunt ele mai presus de raţiunea noastră slabă şi mărginită.
Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu
