În continuare, supun atenţiei fapte şi evenimente din viaţa Împăratului Teodosie cel Mare, pornind de la faptul că la moartea lui Valens, Graţian, fiul lui Valentinian era în vârstă de numai nouăsprezece ani. Deoarece lui Grațian îi era imposibil să părăsească Apusul, s-a orientat către Teodosie, fiul unuia dintre generalii tatălui său, care s-a dovedit un conducător atât de bun încât, în luna ianuarie a anului 379, Graţian l-a proclamat co-august (coregent) al său. În anul 380, Teodosie este botezat la Tesalonic de către episcopul Aschólios, susţinător al Sinodului I Ecumenic. În anul 380, augustul Teodosie dă un decret prin care proclamă faptul că adevăraţii membri ai Bisericii Catolice a lui Hristos sunt aceia care cred în cele trei Persoane egale şi veşnice ale Sfintei Treimi, după învăţătura evanghelică şi apostolică. Ereticii şi idolatrii au avut de suportat anumite consecințe: nu mai aveau dreptul de a se aduna în locuri publice sau private. Acest privilegiu îl aveau numai susţinătorii hotărârilor luate la Sinodul de la Niceea. Împăratul a acordat multe privilegii clericilor care profesau adevărurile de credinţă adoptate la Sinodul I Ecumenic, dar, în ciuda drepturilor pe care le-a acordat, a fost întotdeauna circumspect în ceea ce priveşte clerul. Motivul era acela că Teodosie nu dorea ca aceştia să dobândească prea multe drepturi care să devină piedici în calea intereselor şi acţiunilor statului. A. Vasiliev notează că „Teodosie dorea să fie singurul în măsură să regleze chestiunile eclesiastice ale Imperiului, iar în linii generale, el şi-a atins scopul. Într-o singură situaţie a intrat în conflict cu conducătorul ales al Bisericii Apusului, Ambrosie, Episcopul Mediolanului (Milanul de astăzi). Teodosie şi Ambrosie aveau opinii cu totul diferite în problema competenţelor statului în probleme de natură eclesiastică. Primul credea că statul trebuie să deţină supremaţia, în vreme ce Ambrosie insista asupra faptului că Biserica nu trebuie niciodată să se supună unei puteri vremelnice. Disensiunile dintre Teodosie şi Ambrozie aveau drept motiv principal masacrul de la Tesalonic. În acest oraş mare şi bogat fuseseră instalați un mare număr de soldaţi germani conduşi de un comandant incompetent şi necioplit, care nu făcea nici un efort pentru a pune capăt actele de violenţă ale soldaţilor săi”. Rezultatul a fost că tesalonicenii s-au înfuriat şi au ucis o seamă de germani. La rândul său, împăratul a permis germanilor, care se bucurau de o mare cinste din partea lui Teodosie, să-i ucidă fără deosebire pe locuitorii Tesalonicului. Această faptă a fost motivul pentru care Ambrozie l-a afurisit pe împărat, nu l-a primit la Împărtășire şi l-a obligat să-şi lepede trena imperială pe perioada pocăinţei sale. Teodosie a dat un decret prin care dispunea închiderea Şcolii filosofice din Atena, unde studiaseră Iulian Apostatul, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi mulţi alţii, creştini sau păgâni. Totuși, în acest punct trebuie să notăm faptul că atitudinea lui Teodosie faţă de idolatri şi necreștini a fost una mai conciliantă decât faţă de creștinii eretici. Denominațiunilor ariene care supravieţuiseră până în acea vreme li s-au adăugat noi erezii. Învăţăturile lui Apolinarie şi Eunomie, dar şi credinţele greşite ale ereziei susţinătorilor lui Macedonie constituiau o mare ameninţare atât pentru coeziunea Imperiului cât și pentru unitatea Bisericii Universale. Singura soluţie a fost, pentru încă o dată, reactivarea instituţiei sinodale. Astfel, în anul 381, Teodosie a convocat cel de-al doilea Sinod Ecumenic. Teodosie a fost un împărat remarcabil. A reuşit să înfrunte cu succes pe goţi şi perşi, duşmanii Imperiului. A fost ultimul împărat care a domnit peste întreg 
Imperiul Bizantin. Teodosie a murit în anul 395, după ce lăsat moştenitori ai tronului pe cei doi fii ai săi, Arcadie şi Honorie. Arcadie a primit partea de Răsărit a Imperiului iar Honorie pe cea de Apus. În urma dezastrului lui Valens de la Adrianopol, împăratul Gratian (367-383), nepot al lui Valens, proclama la 19 ianuarie 379, la Sirmium, că Augustus pe Teodosie, căruia îi încredinţează spre administrare provinciile orientale ale Imperiului, precum şi diocezele Dacia şi Macedonia.13 Teodosie era un general de origine spaniolă, el domnind alături de Gratian până în anul 383, dată la care Maxim, conducător al trupelor din Bretania, îl omoară pe cel din urmă. Recunoscut o vreme de Teodosie, Maxim îşi exercită puterea în Occident (Galia, Spania, Bretania) în perioada în care fiul lui Gratian, tânărul Valentinian al II-lea, sub regenta mamei sale Iustina, administra Illyricul, Italia şi Africa. Valentinian al II-lea moare în 392, el fiind urmat de un alt uzurpator Eugen, care va domni în Occident până în 394 (Va urma).
Valentin Daniel CORNESCU, licenţiat Facult. de Teologie Ortodoxă şi Facult. de Drept Craiova
